România are o tradiție de zeci de ani în cultivarea tutunului. Înainte de 1989, peste 35.000 de hectare erau dedicate acestei plante. Astăzi, însă, cultura tutunului s-a redus dramatic, acoperind sub 10% din consumul intern, dar încă există câteva zone unde fermierii păstrează tradiția.
Istoria culturii de tutun în România
În trecut, tutunul era o cultură strategică, cu ferme mari și centre de prelucrare. După 1990, însă, scăderea cererii interne, lipsa investițiilor și importurile masive au dus la restrângerea suprafețelor cultivate.
Astăzi, România produce câteva sute de tone anual, față de zeci de mii în trecut.
Unde se mai cultivă tutun în România?
Deși suprafețele sunt mici, câteva județe continuă să mențină această cultură:
Mureș – considerat „polul” actual al culturii de tutun, cu fermieri care păstrează tradiția și colaborează cu procesatori.
Dolj – zonă cu tradiție în sudul țării; în comune precum Daneți încă există plantații mici de tutun.
Bistrița-Năsăud – alt județ cu istorie în cultivarea tutunului, unde mai rezistă câțiva cultivatori cu suprafețe reduse.
Satu Mare – în special în zona Carei și Tășnad, unde încă se cultivă la scară mică.
Vezi și: Preferatele canale de răsfăț ale românilor: Dulciuri, junk food, tutun și alcool
De ce a scăzut cultura de tutun în România?
importurile de materie primă mult mai ieftină,
costurile ridicate de producție,
numărul mic de procesatori activi pe piața internă,
migrarea fermierilor spre culturi mai profitabile (cereale, floarea-soarelui, porumb).
Viitorul culturii de tutun în România
Chiar dacă suprafețele sunt reduse, există sprijin prin subvenții APIA pentru fermierii care cultivă tutun, iar unele companii continuă să colaboreze cu agricultorii români. Totuși, viitorul acestei culturi depinde de cererea de pe piață și de politicile agricole.
Deși în trecut tutunul era o cultură răspândită în toată țara, astăzi mai există doar câteva plantații în județele Mureș, Dolj, Bistrița-Năsăud și Satu Mare. Cultura tutunului în România se află într-un proces de supraviețuire, păstrată de fermieri pasionați și susținută parțial prin programe de sprijin.
