Puține produse au reușit să cucerească inimile iubitorilor de dulciuri așa cum a făcut-o Nutella. Cu o textură fină și un gust inconfundabil de alune și cacao, această cremă de ciocolată a devenit un simbol al răsfățului în întreaga lume. Pe 5 februarie, Nutella sărbătorește 61 de ani de la apariție, cu vânzări anuale de aproximativ 770 de milioane de borcane mai mari sau mai mici.
Povestea Nutella
Probabil nimic din toate astea nu avea să-și imagineze creatorul Nutella în 1964, când a creat primul borcan din irezistibila cremă, dând astfel naștere celei mai mari aventuri antreprenoriale în Italia de după război. Se întâmpla în orașul Alba, din Piemonte, zonă predilectă de coltivare a alunelor de pădure.
Michele Ferrero lucrase în copilărie și apoi preluase o mică afacere de familie constând într-o cofetărie fondată de părinții săi și pe care au reușit să o salveze după al doilea Război Mondial. La rândul său, Michele nu făcea decât să îmbunătățească rețeta și să schimbe numele unei „supercreme” creată de tatăl său, Pietro.
A murit în 2015, după ce reușise cu câțiva ani în urmă să îl depășească, la criteriul avere, pe însuși Silvio Berlusconi. Dispariția sa a reprezentat un moment de doliu în întreaga comunitate din Alba, Piemonte, în fabricile Ferrero fiind practic implicată o bună parte a populației active din zonă.
Nutella este produsă în 11 fabrici Ferrero din întreaga lume, cu angajați din 97 de națiuni, și este vândută în aproximativ 170 de țări.
Fiul avea să sporească cifra de afaceri a grupului de producție, dar avea să continue și chiar să amplifice tradiția instituită de tatăl său legat de condițiile bune de lucru oferite angajaților și investițiile în folosul comunității prin fundația Ferrero: grădiniță și școală primară, centru de recuperare pentru patologii cronice și invalidante, activități recreative și programe de susținere a foștilor angajați, inclusiv un azil pentru vârsta a treia și un centru pentru persoane afectate de autism.
Succesul Nutella
La baza acestui succes, pe lângă calitatea produsului, se află încă de la început o strategie de marketing eficientă și adesea îndrăzneață. Aceasta fiind, la rândul ei, susținută de o comunicare care se adresează mai multor generații de consumatori. Iar succesul avea să fie asociat în mentalul colectiv cu succesul economic italian de după război. Probabil sunt puțini italienii care mergeau la școală în anii 60-70 fără o cutiuță minuscută de Nutella în buzunar, pentru pauza mare.
Logo-ul a rămas neschimbat de-a lungul anilor, păstrând culorile inițiale, iar numele său combină „Nut” (alună, ingredientul principal) cu sufixul „ella”, caracteristic limbii italiene. O intuiție, am putea spune, genială.
Ideea de a comercializa Nutella în borcane din sticlă reutilizabile a fost un succes imediat, atrăgând atât consumatorii, cât și colecționarii. Primele reclame Nutella au apărut în 1967 în cadrul primului mare program musical italian de televiziune, „Carosello”. Au urmat, în timp, campanii memorabile precum „Mamma, tu lo sai” (unde copii din întreaga lume mâncau Nutella pe pâine) sau spotul „Buongiorno” din 2012, cu vocea lui Luciano Pavarotti. În 2024, campania „Il buongiorno che ci unisce” transmite, ca un semn al vremurilor, un puternic mesaj de incluziune.
În 2014, pentru aniversarea de 50 de ani, cremei Nutella i-a fost dedicat un timbru emis de Poșta Italiană. În 2021, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de când a luat naștere firma Ferrero, Monetăria Italiană a creat o monedă de argint dedicată acestui brand iconic.
În timpul summitului G8 din 2009, liderii mondiali au început ziua cu o mic dejun special pe bază de Nutella. În 2024, la summitul G7 din Puglia, fiecare lider a primit o ediție personalizată a celebrului borcan.
La aniversarea de 60 de ani, de anul trecut, Nutella a ajuns și în muzeu. Între decembrie 2024 și aprilie 2025, MAXXI – Muzeul Național de Artă a Secolului XXI din Roma găzduiește expoziția „joyn! O călătorie în lumea Nutella”, care combină relaxarea cu explorarea istoriei acestui brand.
Sursa: g4food