14.200 de cereri au fost depuse în Programul pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate

0
Vibrant Produce
- Reclamă -

Peste 14.200 de cereri au fost depuse, până la data de 20 iulie, în Programul pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate, iar suprafaţa solicitată a depăşit 1.500 de hectare, informează miercuri Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

 

Potrivit unui comunicat al APIA, pe 20 iulie 2021 s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de înscriere în Programul pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate, fiind depuse 14.239 cereri pentru o suprafaţă solicitată de 1.532,28 hectare. După etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilităţii acestora, APIA realizează controale administrative pentru toate cererile depuse.

„Conform HG nr. 651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis, după depunerea notificării cu 10 zile calendaristice înainte de începerea valorificării producţiei, APIA efectuează verificări pe teren privind existenţa suprafeţelor şi a culturilor declarate, iar reprezentanţii Direcţiilor Agricole Judeţene realizează evaluarea producţiei de legume înainte de recoltare”, se menţionează în comunicat.

Valorificarea producţiei se va efectua în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producţiei şi registrul de evidenţă a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.

În urma controalelor pe teren realizate, datele se introduc în sistemul informatic al APIA şi, în funcţie de datele operate şi verificate în aplicaţia informatică, sistemul calculează automat pentru fiecare beneficiar suma la care are dreptul solicitantul, având în vedere ajutoarele de minimis încasate; suma cuvenită, cu respectarea principalelor condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis.

- Reclamă -

Realizatorul TV Mihai Ovidiu Enea: “Presiunea radicalilor eco-marxiști produce deja prejudicii de neimaginat efectivelor de urs brun”

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.