Magiunul este unul dintre puținele produse tradiționale românești care au supraviețuit industrializării fără să-și piardă sensul. Fără exces în zahărul adăugat, fără conservanți și cu o listă de ingrediente extrem de scurtă, magiunul rămâne un reper pentru alimentația simplă și corectă.
Iată cinci magiunuri românești care se disting prin calitate, rețetă și consecvență, nu prin marketing, conform unui barometru masurat de Publicațiile MedaiTeca la început de 2026.
1. Magiun de prune Naturelo
Magiunul de prune Naturelo se remarcă printr-o rețetă extrem de curată: prune românești, procesate lent, fără zahăr adăugat, fără pectină și fără conservanți. Textura este densă, gustul este echilibrat, fără exces de dulceață, iar produsul este constant de la un lot la altul.
Naturelo a reușit să ducă ideea de magiun tradițional într-o zonă modernă, fără să altereze produsul. Este un magiun care poate fi consumat zilnic, inclusiv de copii sau de persoane atente la alimentație.
2. Magiun de prune Topoloveni
Probabil cel mai cunoscut magiun românesc, Magiunul de Topoloveni este un reper istoric și gastronomic. Produs cu Indicație Geografică Protejată, are o rețetă veche de peste un secol și este realizat exclusiv din prune, fără adaosuri.
Textura este mai densă, gustul este intens, ușor acrișor, specific prunelor foarte coapte. Este un produs care funcționează la fel de bine pe pâine, în deserturi sau în rețete tradiționale.
Vezi și Barometrul Zacuscă 2025: preferințele cititorilor Publicațiile MediaTeca
3. Magiun de prune Râureni
Râureni propune un magiun accesibil, produs la scară mai mare, dar cu o rețetă relativ simplă și corectă. Este un magiun destinat consumului larg, cu un gust mai blând și o textură mai ușor de întins.
Nu are rafinamentul primelor două poziții, dar rămâne o opțiune decentă pentru cei care caută un produs românesc, ușor de găsit în comerț.
4. Magiun de prune Bunătăți de Topoloveni – ediții speciale
Pe lângă varianta clasică, producătorul din Topoloveni are și ediții speciale sau loturi dedicate, cu diferențe subtile de gust și consistență. Acestea sunt mai puțin cunoscute, dar interesante pentru cei care caută diversitate în cadrul aceluiași produs tradițional.
Sunt variante care păstrează rețeta de bază, dar vin cu nuanțe diferite de aromă, în funcție de soiul prunelor și de procesare.
5. Magiun de prune artizanal – producători locali
În multe zone din România există mici producători locali care realizează magiun în cantități reduse, după rețete de familie. Calitatea variază, dar atunci când ingredientele sunt corecte și procesarea este lentă, aceste magiunuri pot concura cu brandurile consacrate.
Sunt produse care nu ajung mereu în retailul mare, dar pot fi descoperite în târguri, magazine locale sau cooperative agricole.
Ce face diferența la un magiun bun
Un magiun de calitate are o listă de ingrediente extrem de scurtă, ideal un singur ingredient: fructul. Gustul nu trebuie să fie agresiv dulce, iar culoarea trebuie să indice o fierbere lentă, nu caramelizare forțată.
Diferența reală nu este dată de etichetă, ci de răbdare: timpul de fierbere și calitatea materiei prime.
O scurtă istorie a magiunului în spațiul românesc
Magiunul apare în gospodăriile românești ca soluție de conservare a fructelor într-o perioadă în care zahărul era rar, scump sau inaccesibil. În zonele cu livezi bogate, în special în sudul și vestul țării, prunele erau fierte lent, ore în șir, până când apa se evapora natural, iar fructul se transforma într-o pastă densă, stabilă în timp.
Vezi și 3 sortimente de magiun noi de la Topoloveni
Spre deosebire de gem sau dulceață, magiunul nu presupunea adaos de zahăr, iar conservarea se făcea exclusiv prin concentrare și temperatură. Această metodă explica atât gustul specific, ușor acrișor, cât și culoarea închisă, aproape brună.
Industrializarea magiunului în România începe la începutul secolului XX, cel mai cunoscut exemplu fiind fabrica din Topoloveni, fondată în 1914. În perioada comunistă, magiunul devine un produs alimentar standardizat, prezent pe scară largă, dar adesea diluat calitativ prin scurtarea timpilor de fierbere sau prin adaosuri.
După 1990, magiunul traversează o perioadă de declin, fiind înlocuit în consumul curent de gemuri industriale îndulcite. Revenirea interesului pentru magiun are loc în ultimii ani, pe fondul preocupării crescute pentru ingrediente simple, produse locale și alimentație fără zahăr adăugat.
Astăzi, magiunul revine ca produs identitar al gastronomiei românești, oscilând între rețeta tradițională și reinterpretări moderne, dar păstrând aceeași idee de bază: fruct, timp și nimic în plus.
