A mâncat carne de oaie, botulismul l-a dat gata

0
Sursă foto: Pixabay (caracter ilustrativ)
- Reclamă -

După ce ar fi consumat carne de oaie la un restaurant din Dorohoi, un locuitor al municipiului a fost diagnosticat cu botulism.

Anunțul a fost făcut pentru Agerpres de medicul Monica Adăscăliţei, medic în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) județene.

Conform sursei citate, marți, 7 iunie 2021, Institutul „Cantacuzino” avea, de altfel, să confirme prezența botulismului în organismul bărbatului în vârstă de 46 de ani.

Persoana afectată, căreia i s-a făcut rău la domiciliu, prezenta tulburări de vedere, tulburări digestive, greţuri, vărsături, dureri abdominale şi ameţeli. Ca urmare, acesta s-a prezentat iniţial la Spitalul Municipal Dorohoi, iar de acolo a fost transferat la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”. Ulterior, acesta a fost transferat la Iaşi, unde i s-au recoltat probe pentru botulism.

Ca atare, autorităţile sanitare din Botoşani au demarat o anchetă pentru a stabili cauza care a stat la baza apariţiei bolii, încercând să se verifice dacă botulismul provine de la carnea de oaie consumată în restaurantul din Dorohoi.

În paralel, a fost sesizată şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), care a demarat propria anchetă.

Botulismul este o boală rară, paralitică ce poate deveni fatală, generată de toxina produsă de bacteria Clostridium botulinum. Boala se manifestă prin lipsa puterii, vedere înceţoşată, stări de oboseală şi dificultăţi de vorbire. Acestea pot fi urmate de o slăbiciune a muşchilor braţelor, pieptului şi picioarelor.

- Reclamă -
- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.