Din tânăr fermier, în proaspăt inculpat

1
agro imm invest
- Reclamă -

Febra accesării facile a fondurilor europene destinate investițiilor în activități agricole și neagricole (FEADR) nu a ocolit-o nici pe o româncă dornică de bani, care din fost tânăr fermier a ajuns proaspăt inculpat.

Este vorba de situația descrisă de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Serviciul teritorial Galați, care au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei inculpate, persoană fizică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

„În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 – Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpata ar fi depus, în perioada iulie – noiembrie 2012, la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP) mai multe documente false (cererea de finanțare, borderou de achiziție, declarații pe propria răspundere, etc.) prin care atesta că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile”, se precizează într-un comunicat DNA din 8 iunie 2021.

Inculpata și-a recunoscut faptele

Conform aceluiași document de presă, demersurile inculpatei ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 177.780 lei.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată anterior.

„În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an și 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat”, se mai scrie în documentul DNA.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Vrancea.

- Reclamă -
- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.