Agenţia Domeniilor Statului: o suprafaţă de 3.900 de hectare era exploatată abuziv

0
oleainose rapita agricultura

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a reziliat 35 de contracte de concesionare, pentru o suprafaţă 3.600 de hectare, deoarece beneficiarii nu respectau clauzele contractuale, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii. Adrian Oros arată că a fost identificată şi o suprafaţă de 3.900 de hectare care era exploatată abuziv.

“Am ridicat redevenţele, am verificat contractele, astfel încât să vedem dacă acestea sunt respectate, şi au fost reziliate un număr de 35 de contracte pe o suprafaţă de 3.600 de hectare, pentru că beneficiarii acelor contracte nu respectau clauzele. De asemenea, am identificat o suprafaţă de 3.900 de hectare care era exploatată fără titlu valabil, practic era exploatată abuziv. Şi acolo am reacţionat şi avem 19 litigii pe rol cu cei care exploatau abuziv aceste suprafeţe gestionate de către ADS”, a spus Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

Oris a precizat că ADS are intabulate doar o treime din terenuri, însă odată cu modificarea HG 721/2020 va putea beneficia de fonduri pentru cadastrare.

Vezi și Oros: finalizăm toate plăţile privind subvenţiile către fermieri

“La ADS am găsit o situaţie în care doar o treime din teren era intabulat. Am modificat anul trecut HG 721/2020 în aşa fel încât şi ADS să beneficieze de fonduri, iar în colaborare cu ANCPI să reuşim să cadastrăm tot terenul statului. Sper ca şi această activitate de înregistrate, de cadastrare sistematică, să fie un succes. Aşteptăm din partea ANCPI o colaborare mai strânsă pentru că vrem să ştim exact care este terenul statului şi unde este acest teren”, a subliniat şeful MADR.

În ceea ce priveşte suprafeţele de teren gestionate de ADS, concesionate tinerilor fermieri, Oros a menţionat că procesul este în desfăşurare, iar acolo unde vor fi identificate terenuri libere de contract “o să facem aşa cum am promis şi cum spune legea: o să le dăm către tinerii fermieri”.

Potrivit sursei citate, până în prezent s-au derulat două sesiuni de concesionare prin care au fost semnate 31 de contracte cu tinerii fermieri.

“Au fost două sesiuni, prima s-a derulat din 26 octombrie 2020 până în 6 noiembrie 2020. Au fost 125 de solicitanţi din judeţele Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara şi Satu Mare, iar 61 au fost eligibili. Au depus documente în completare 39 de candidaţi, iar dintre aceştia au fost admişi 28. Până acum s-au semnat 14 contracte. Redevenţele sunt între 2.000 şi 2.700 kg/ha/an. A doua sesiune de concesionare a terenurilor cu destinaţie agricolă pentru tinerii fermieri în limita a 50 de hectare s-a desfăşurat în perioada 18 ianuarie – 29 ianuarie 2021, iar din 170 de solicitanţi au fost declaraţi eligibili 100, iar în etapa a doua un număr de 57 au depus documente în completare şi 48 au fost admişi. S-au semnat contractele pentru 17 beneficiari din judeţele Gorj, Ialomiţa, Neamţ, Satu Mare, Timiş şi Teleorman”, a transmis ministrul Agriculturii.

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here