Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunțat că a plătit 360,9 milioane de euro în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2024 beneficiarilor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)
În cadrul unui comunicat, AFIR a transmis că din valoarea achitată, 308,7 milioane reprezintă contribuţia Comisiei Europene, iar diferenţa de 52,2 milioane de euro provine de la Bugetul Naţional.
Prin plăţile efectuate în trimestrul al doilea al anului 2024, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a decontat cheltuielile realizate în cadrul proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi cele aferente măsurilor de mediu şi climă.
Din suma totală plătită de AFIR, 146,5 milioane de euro reprezintă plăţi aferente proiectelor de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Pentru intervenţiile de mediu şi climă AFIR a efectuat plăţi în valoare de 214,4 milioane de euro, fonduri provenite atât din PNDR 2020, cât şi din Planul Strategic 2023 – 2027”, a transmis instituţia.
Potrivit acesteia, fondurile publice nerambursabile sunt acordate în urma verificării şi autorizării la plată de către experţii AFIR a cheltuielilor realizate, în baza cererilor de plată primite de la beneficiarii publici şi privaţi ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în conformitate cu contractele de finanţare încheiate, precum şi cu angajamentele asumate.
Sursa: g4food.ro
- Publicitate -