Agritel: Tendință de scădere pe piața de cereale și de oleaginoase

31 ianuarie 2018

Participanții la cea de-a doua ediție a «Paris Grain Day», eveniment organizat de Agritel care a reunit la Paris circa 250 specialiști reprezentanți ai unor cooperative, negociatori, societăți de  trading, bănci și companii franceze și internaționale, apreciază că piața cerealelor și cea a oleaginoaselor se află pe o tendință de scădere în 2018. Pe o scară mergând de la 1 (foarte jos) la 5 (foarte sus), aceștia au apreciat cu 2,83 așteptările lor pentru acest an, ceea ce înseamnă o notă mai mică comparativ cu cea de anul trecut 3,79  «crescătoare ».

Principalii factori care au condus la această situație sunt jocurile macroeconomice și cele geopolitice care nu ar trebui să influențeze piața mai mult decât în 2017. Impactul investitorilor financiari pe aceste piețe a fost și el în scădere (3,25 în 2018 , față de 3,57 în 2017), potrivit Agrisalon.com.

Impactul fenomenelor meteo – faimosul «Weather market» – nu ar trebui să aibă influență în următoarele luni. Nu trebuie scăpat însă din vedere faptul că efectele La Nina – care a dus la apariția unui climat uscat în SUA și Argentina, și precipitații în Brazilia, Indonezia și Malaezia – se accentuează. Rămâne însă dificilă evaluarea impactului direct cu privire la estimările de producție în țările respective.

Citește și Porcul vietnamez, crescut în ferme, simbol al prosperităţii şi animal de companie

Andrey Sizov, consultant la Sovecon, societate rusească specializată în piețe agricole, estimează că recordul de producție înregistrat în 2017, prognozat la 86 milioane de tone de grâu, se va vedea în anii următori, pe fondul unui climat din ce în ce mai favorabil culturii de grâu de iarnă, mai productiv față de cel de primăvară.

La oleaginoase este așteptată o tendință de scădere mai pronunțată decât la cereale. Acest segment a primit o notă de 2,62 comparativ cu 3,79 in 2017. In următorii ani, uleiul de soia din America de Sud si cel de palmier din Indonezia vor avea o concurență tot mai puterncă pe piață, venită inclusiv din partea celui de rapiță. Christophe Beaunoir, director comercial și  responsabil trading al grupului Avril, sustine ca vor crește importurile de biodiesel obținut din ulei, la nivelul Europei, intrate la un preț identic celui al petrolului brut, ceea ce va avea efect și asupra producției de rapiță.

(37 vizualizari)

Apreciază pagina de Facebook AgroTeca.ro:


Articole inrudite