vineri, 13 decembrie 2024

Cele mai citite

Ananasul din prăjiturile de iarnă, un amestec de vitamine şi minerale

Tort de ananas, prăjitură cu anans, friptură de porc cu ananas, pizza hawaiană, piña colada, salată tropicală și multe alte rețete delicioase care conțin ananas sunt preparate zilnic în bucătării și restaurante de pe întreaga planetă. 

Ananasul este un fruct tropical cu aspect asemănător unui con de pin. Planta care îl produce este Ananas comosus, o plată perenă, originară din Paraguay, ce crește pȃnă la o înălțime de 1, 2-1,5m, avȃnd o tulpină scurtă, rezistentă și frunze lungi, subțiri și dure.

La capătul tulpinii se dezvoltă o inflorescență bogată din care se formează un fruct compus, cu gust dulce-acrişor. Sezonul de recoltare a fructelor este martie-iunie.

Ananasul a fost răspȃndit de spanioli și portughezi în restul lumii. Hawaii a fost prima țară care a început cultivarea acestuia în scopuri comerciale. La nivel mondial, cei mai mari producători sunt: Costa Rica, Brazilia, Filipine, Thailanda și Indonezia.

- Publicitate -

Ananansul şi sănătatea

Ananasul conține fibre, vitamina C (jumătate din doza zilnică recomandată), vitamina A, vitaminele B6 și B1, mangan și cupru.   Acestea au printre altele, rol în menţinerea sănătăţii organismului prin stimularea sistemului imunitar, în întreţinerea elasticităţii pielii, în buna funcţionare a sistemului muscular, a ochilor şi au rol antioxidant, etc.

O cană cu bucăţele de ananas proaspăt conţine 82 de calorii şi 16g zaharuri. Pentru cel în conservă valorile sunt mai ridicate. Ananasul conţine bromelaină, enzimă proteolitică folosită în industria farmaceutică fiind folosită în recuperarea după operaţii şi răni.

Ananasul în bucătărie

După ce au fost culese, fructele încetează procesul de coacere deci, atunci când le alegeţi din magazin, aveţi grijă să aiba un miros plăcut, evintându-le pe cele cu miros fermentat sau pe cele prea verzi. Se poate păstra în frigider, dar numai pentru 1-2 zile.

Pe vremea aceasta geroasă o prăjitură gustoasă, savurată la căldură, face iarna să pară mult mai plăcută. Iată o reţetă delicioasă şi uşor de preparat:

Prăjitură răsturnată, cu ananas

50 g unt şi 50 g zahăr brun se bat adăugând zaharul în ploaie apoi amestecul se aşază pe fundul unui vas yena. Se adaugă rondele de ananas astfel încât să se acopere întreaga suprafaţă a vasului. Peste acestea se adaugă următoarea compoziţie: 100g unt, 100g zahăr, 100g făină pentru prăjituri, 2 ouă, 1 linguriţă praf copt şi o linguriţă de esenţă de vanilie.

- Publicitate -

Se aşază vasul în cuptorul încălzit în prealabil şi se lasă 35 minute. Se răstoarnă şi se taie în felii la 10 minute de la scoaterea din cuptor. Se serveşte cu îngheţată.

Poftă bună!

Vezi si  Jackfruit – fructul care înlocuiește carnea

Ananasul-planta de apartament

Dacă doriţi să cultivaţi ananas acasă trebuie doar să alegeţi un fruct cu frunze verzi, care să nu fie putrezit şi să nu prezinte semne de îmbolnăvire (pete pe frunze, decolorări, frunze uscate, etc). Se taie rozeta cu un cuţit bine ascuţit şi se îndepărtează frunzele de la bază lăsând la vedere 1-1,5 cm de tulpină, apoi se aşază în apă având grijă ca numai partea fără frunze să fie udă.

După 2-3 săptămâni vor apărea rădăcinile. Când acestea ating 4-5 cm se plantează într-un ghiveci încăpător.

După aproximativ un an, când planta de ananas depăşeşte 60 cm, ea poate înflori, din centru rozetei dezvoltându-se o tijă la capătul căreia apare inflorescenţa.

Vezi si Are o aromă asemănătoare cu banana și mango. Știți cum se numește fructul?

Autor: Dana Canari, biolog

- Publicitate -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.