Calendarul plăților APIA pentru luna mai

2
APIA - bunăstarea animalelor
- Reclamă -

Calendarul acțiunilor pentru subvenții la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Funcționarii din toată țara au de respectat o serie de termene pentru plata fermierilor dar și pentru primirea cererilor unice pentru subvențiile aferente Campaniei 2019. 

În paralel cu ultimele autorizări la plată a subvențiilor, funcționarii mai au termen până pe 15 mai să primească cererile unice pentru Campania 2019. Tot în luna mai funcționarii primesc fermierii care vor să facă modificări la cererea unică depună anterior.

15 mai – termen de depunere/primire a cererilor unice de plată, fără penalități, potrivit prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 și ale Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014 al Parlamentului European și al Consiliului. După finalizarea depunerii pentru cererea unică din 2019 funcționarii APIA încep controalele administrative, referitoare la utilizarea terenurilor agricole care fac obiectul cererii unice de plată. Astfel, uncţionarul APIA responsabil cu administrarea cererii unice de plată verifică corespondenţa suprafeţelor utilizate înscrise în adeverinţă, cu suprafeţele declarate în cererea unică de plată;

15 mai – depunere cereri de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat -Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, aferentă Măsurii 15 -Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea pădurilor –sesiunea II, 2019;

24 mai – termen verificare si control al cererii, în cadrul Programului pentru școli al României, semestrul I al anului scolar 2018/2019;

31 mai 2019 – termen limită de modificare cereri unice de plată depuse în Campania 2019;

- Reclamă -

În plus 15 mai este termenul până la care agricultorii care cultivă cartofi de sămânță sau hamei pot duce documentele care vin în completarea cererii unice depusă în Campania 2018 pentru Sprijinul Cuplat Vegetal (SCV). Concret pentru sămânța de cartof trebuie prezentată factura sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor agricole, pentru livrarea cantității minime iar pentru hamei documentele contabile interne pentru procesarea producţiei proprii (în cazul unităţilor de industrializare care procesează productia proprie sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului).

De abia după ce și ultimul fermier a depus actele, APIA poate calcula cuantumurile acordate pe hectar și poate da drumul banilor.

Sursa: Agrointel

Citeşte şi Noutăţi pentru fermierii cu PFA-uri radiate din oficiu care riscă să rămână fără banii europeni

- Reclamă -

2 comentarii

  1. […] Calendarul acțiunilor pentru subvenții la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Funcționarii din toată țara au de respectat o serie de termene pentru plata fermierilor dar și pentru primirea cererilor unice pentru subvențiile aferente Campaniei 2019.  În paralel cu ultimele autorizări la plată… Cititi mai multe aici: Calendarul plăților APIA pentru luna mai […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.