Cartoful dulce, un aliment despre care auzim din ce ȋn mai des

2
- Reclamă -

Cartoful dulce (Ipomoea batatas) sau batat cum se mai numeşte, este o plantă originară din America Centrală şi de Sud care face parte din Familia Convolvulaceae. Deşi numele ar putea să sugereze acest lucru, nu este ȋnrudit cu cartoful alb (Solanum tuberosum) acesta făcând parte din Familia Solanaceelor.

Cartoful dulce-cultivare

Cartoful dulce preferă solurile nisipoase sau luto-nisipoase. Are nevoie de umiditate crescută a solului ceea ce face obligatorie prezenţa unui sistem de irigare. De asemenea, se dezvoltă bine la temperaturi ridicate, de peste 19 grade Celsius, temperatura minimă acceptată fiind de 10 grade.

Butaşii ȋnrădăcinaţi se plantează la finalul primăverii sau la ȋnceputul verii, cu 40 cm distanţă ȋntre ei şi 90 cm distanţâ ȋntre rânduri.

Recolatarea tuberculilor se face toamna.

Ȋn prezent, există numeroase varietăţi, o parte apărute ȋn urma selecţiei naturale, altă parte datorate selecţiei artificiale. Tuberculii pot fi portocalii, roşii, galbeni, violet sau roz.

Cartofii dulci se pot păstra timp de 6 luni dacă temperatura şi umiditatea sunt menţinute la valori optime. De asemenea, ei sunt transformaţi ȋn făină care se foloseşte pentru a adăuga culoare şi nutrienţi altor alimente.

- Reclamă -

Tuberculii conţin amidon, proteine, fibre, carotenoizi, lipide, vitamine (A, C, B6, B3, B2, K, E)  şi minerale (potasiu şi calciu).

Cartoful dulce se cultivă ȋn numeroase ţări, atât din zonele tropicale şi subtropicale cât şi din cele temperate, ocupând locul 5 ȋn lista celor mai consumate plante după orez, grâu, porumb şi cartof alb. Cel mai mare producător este China, care acoperă 68% din producţia mondială.

Frunzele care sunt palmat lobate sau au formă de inimă, se consumă ca hrană şi sunt utilizate ȋn medicina tradiţională în țări precum Vietnam.

Unele varietăţi au frunze dungate (roz cu verde) sau violet şi sunt folosite ca plante decorative.

Cartoful dulce este folosit şi ca sursă pentru obţinerea bioetanolului.

Reţetă

Şi cum e ȋncă vacanţă, iată o reţetă simplă şi rapidă pe care o puteţi ȋncerca:

Cartof dulce aurit la cuptor şi aromat cu chili şi miere

Se ia un cartof dulce bine spălat şi se taie pe lung, ȋn două. Se adaugă un praf de sare, un vârf de cuţit de chili şi două linguriţe de ulei de măsline şi se dă la cuptor timp de 20 min (la temperatura de 200 grade Celsius).

După aceea, se aşază pe un platou şi se adaugă zeama de la o lămâie, două linguriţe de miere şi o legătură de pătrunjel tocat.

Poftă bună!

Sursa foto: www.Amazon.com

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.