Cine produce adevărata șampanie. „Războiul” francezo-rus ia amploare

0
- Reclamă -

Ministrul francez al Agriculturii, Julien Denormandie, a afirmat marţi, 6 iulie 2021, că „şampanie” este un nume care poate fi folosit doar pentru vinurile spumante din regiunea omonimă din Franţa, deşi în decursul timpului alte ţări au încercat să susţină că denumirea este a lor.

Denormandie a reacţionat după ce, vineri, 2 iulie 2021, Rusia a adoptat o lege care obligă producătorii străini de şampanie să îşi eticheteze produsul drept „vin spumant”, scrie Reuters.

Potrivit unei legi promulgate de Vladimir Putin, numai vinul efervescent produs în Rusia poate fi etichetat drept „champagne”, în timp ce producătorii străini vor trebui să modifice denumirea băuturii lor.

„Vă puteţi imagina reacţia autorităţilor franceze”, a declarat Denormandie, la postul de radio Sud. Acesta a adăugat: „Cuvântul «şampanie» vine din frumoasa regiune franceză unde este produsă şampania”.

Organizaţia profesională „Comite Champagne” a dat publicităţii un comunicat în care cere diplomaţilor francezi şi europeni să se implice în schimbarea legii din Rusia. În plus, cei doi copreşedinţi ai „Comite Champagne”, Maxime Toubart şi Jean-Marie Barillere, au făcut un apel la toţi membrii organizaţiei ca să oprească livrările spre Rusia, pentru moment. Cei doi susţin că denumirea „champagne” are protecţie legală în 120 de ţări.

„«Comite Champagne» deplânge faptul că această lege nu asigură consumatorilor ruşi informaţii clare şi transparente cu privire la originea şi caracteristicile vinului”, se arată în comunicatul organizaţiei profesionale, care adaugă că legea subminează două decenii de discuţii între Rusia şi Uniunea Europeană.

La acest moment, Rusia importă aproximativ 50 de milioane de litri de vin spumant în fiecare an, dintre care 13% este şampanie franţuzească. Există deja disponibile mai multe mărci de „champagne” rusească, produse în regiunile din sudul Rusiei, precum Krasnodar şi Rostov, şi care se comercializează chiar şi cu 270 de ruble (aproximativ trei euro) litrul.

- Reclamă -

Franţa protejează termenul „champagne”, iar Uniunea Europeană şi multe alte ţări rezervă acest termen numai pentru vinul produs în regiunea cu acelaşi nume din nord-estul Franţei.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.