Cu afaceri în creștere cu 15%, Stihl renunță la brandul Viking

0
Cu afaceri în creștere cu 15%, Stihl renunță la brandul Viking
Cu afaceri în creștere cu 15%, Stihl renunță la brandul Viking
- Reclamă -

Compania germană Stihl a înregistrat o creștere a afacerilor cu 15% în 2017, pe fondul extinderii rețelei de dealeri și a proceselor calitative implementate în ultimii ani.

„Putem spune că este cel mai bun an al companiei de până acum, un record istoric. De altfel, avem trei dealeri care au înregistrat pentru prima dată cifre de afaceri de peste un milion de euro, iar anul aceste ne așteptam la încă 5-6 parteneri care să atingă același nivel. Aceștia se află în zone total diferite ale țării, deci nu putem afirma că dezvoltarea economică a unei anumite zone a favorizat decisiv această creștere. În esență, este vorba despre asumarea, la nivelul proprietarilor acestor afaceri locale, a unei anumite implicări în dezvoltare și extindere, pe care Stihl o încurajează”, declară Ioan Mezei, director general Stihl România.

Ioan Mezei, StihlIoan Mezei, Stihl

În acest moment, Stihl operează în 360 de magazine care aparțin distribuitorilor autorizați din țară. În ultimii ani, împreună cu distribuitorii săi, compania a demarat un amplu proces investițional menit să modifice standardul comercial, dar și componenta de service.

Modificări ale comportamentului cumpărătorilor

„În piață, s-a manifestat un fenomen pe care l-am anticipat de câțiva ani și pe care îl așteptăm să se întâmple și în perioada care urmează. Este vorba despre o migrare a utilizatorilor de la produsele ieftine, la produsele premium. În ultimii zece ani piața motouneltelor a fost invadată de produse de proastă calitate, și, cum era de așteptat, acestea au înregistrat defecțiuni la scurt timp după achiziție, multe dintre ele chiar nemaiputând fi reparate. Pe lângă acest aspect este vorba, în primul rând, de siguranța în utilizare, multe dintre aceste utilaje reprezentând un adevărat pericol. Noi ne confruntăm zilnic cu astfel de produse în service-urile dealerilor noștri. Or, în această situație, utilizatorii simt direct ce înseamnă o motounealtă de proastă calitate și  încep să opteze pentru produse premium, care oferă în plus siguranță și un cost corect în utilizare”, explică Ioan Mezei.

Dezvoltarea companiei vine și cu componenta logistică și de organizare. Astfel, săptămâna trecută compania a demarat lucrările pentru extinderea depozitului din Otopeni, unde suprafața alocată birourilor și spațiilor de training va crește cu  50%, iar cea de depozitare cu 200%. Investiția în extindere se ridică la 6 milioane de euro și va fi finalizată până la sfârșitul anului.

- Reclamă -

Schimbări la nivel de brand

O altă schimbare majoră la nivelul companiei vizează gama de produse destinate zonei de grădinărit și amenajare a spațiilor verzi, comercializată sub brandul Viking. Din acest an, toate gamele de produse sub Viking vor fi transferate sub brandul Stihl, pentru toate categoriile de produse, existând de acum doar o singură marcă.

Business-ul global al Sthill, companie înființată în 1926, a crescut cu aproape 12%, atingând 2,7 miliarde de euro, la sfârșitul lunii august a anului trecut.  Compania germană intenţionează să investească un miliard de euro în dezvoltare până în 2019.  STIHL România este o companie deținută 100% de firma mamă și a fost înființată în 1997.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.