Culege-ți cireșele singur și te bucuri de o zi în livadă

Preţul şi cantitatea au fost stabilite, telefonic: minim cinci kg, la preţ de patru lei pe kg

2
- Reclamă -

Părinți și copii au luat cu asalt, duminică, livezile de cireşi din satul Blidari, care aparţine de comuna Cîrligele din judeţul Vrancea. Au fost atraşi de oferta lansată pe Facebook de un proprietar de livada. Acesta a anunțat că doritorii pot să-și culeagă singuri cireşele pe care vor să le cumpere, dar și că pot să de bucure se aer liber după mai bine de două luni de pandemie.

Invitaţia a venit din partea vrânceanului Leontin Soare, care a găsit astfel o metodă inedită pentru a-şi promova cireşele, în condiţiile în care în anii trecuţi atât el, cât şi ceilalţi consăteni care au cireşi nu prea au avut cui să le vândă. Satul Blidari are câteva sute de suflete, majoritatea oameni în vârstă, iar cei care au livezi de cireşi nu au fost nici obişnuiţi să meargă ca să îşi vândă roadele prin pieţele oraşelor, inundate în această perioadă mai ales de cireşele de import.

Conform Agerpres, Leontin Soare a postat pe pe Facebook invitând doritorii să-şi culeagă singuri cireşele pe care vor să le cumpere, când a dat pe reţeaua de socializare de una dintre multele glumele care circulă în spaţiul online cu privire la preţul prea ridicat pentru cireşele timpurii.

Însă la fel ca glumele cu cireşe de pe reţelele de socializare şi postarea lui a devenit ‘virală’, a avut peste 11.000 de distribuiri, iar cererile au început să curgă.

„Într-o dimineaţă, în timp ce îmi beam cafeaua, am văzut o postare pe Facebook, o glumă care spunea că din banii pe un cireş îţi schimbi cauciucurile la un Mercedes. Şi mi-a venit ideea să fac o invitaţie, poate îmi dau şi eu cireşele cu ocazia asta. Am dat un preţ acceptabil şi nu m-am gândit că vor da curs atâtea persoane. Am făcut postarea vineri şi deja sâmbătă am dat anunţ că invitaţia nu mai e valabilă. Am primit sute de telefoane. M-au sunat de prin împrejurimi, de la Bacău, Galaţi, Buzău, dar şi de la Bucureşti, Sibiu, Covasna, Vatra Dornei… Ce am apucat să răspund la telefon, pentru că la un moment dat suna telefonul într-una şi a trebuit să-l închid”, a spus Leontin Soare.

Dat fiind numărul mare de persoane care l-au sunat, Leontin a facut un bine vecinilor şi a redirecţionat către ei pe cei care nu au mai găsit cireşe la el.

- Reclamă -

„Eu oricum nu o să am cireşe, la câţi vin. După telefoane, mi-am dat seama că o să se adune un număr mare de persoane şi sunt în sat mai multe persoane care au rămas anul trecut cu cireşele în copac. Am vorbit cu ei, şi când se termină cireşele, îi trimit la vecini. Deja am dat veste prin sat, sunt mai mulţi bătrâni care nu îşi pot culege cireşele. Fac şi ei un ban. Anul trecut au rămas toate cireşele în copac. Nu numai la mine, în tot satul. Şi anul ăsta aş fi rămas cu ele, dacă nu aş fi avut această idee”, a mărturisit Leontin.

 

Proprietar: “e dificil de găsit oameni serioşi”

Vrânceanul trăieşte din agricultură. Are aproape un hectar de livadă şi mai multe hectare de vie, pe care anul acesta le-a lucrat singur. Spune că a căutat şi forţă de muncă prin zonă, dar e dificil de găsit oameni serioşi, iar statul nu are interes să încurajeze micii agricultori.

„Am aproape un hectar de livadă, dar mai am şi vie. Din asta trăiesc. Livada am construit-o în mai mulţi ani, am mai plantat câte un copac. Am în jur de 200 de pomi acum, meri, pruni, cireşi. Am căutat şi forţă de muncă, de prin zonă, fără cazare. Atât pentru cireşe, cât şi mai târziu, pentru vie. M-au sunat două persoane, dar doar la nivel informativ. Forţa de muncă se găseşte greu. În anii trecuţi am mai dat via în arendă. Anul ăsta o lucrez eu toată, cât pot. Vreo două hectare a rămas pârloagă, pentru că nu am mai avut putere financiară. Ca mine, şi alţii. Sunt multe terenuri lăsate pârloagă. Totul e paragină. Nu se justifică munca, măcar să scoţi banii pe care i-ai băgat. Dacă s-ar vrea, soluţii s-ar găsi, dar cred că ăştia mici ca noi trebuie să dispară. Eu de la stat nu am luat niciodată un leu. La atâtea acte şi la cât se dă, nu îţi ajunge nici de o stropire”, a fost de părere Leontin Soare.

 

Surprinzător sau nu, la orele prânzului, în livadă, cele mai multe persoane care culegeau cireşe nu erau din Vrancea. Iar alţii continuau să sosească de la Bucureşti, Buzău, Galaţi...

„Suntem de la Galaţi, iar acasă nu avem cireşe. După perioada asta nasoală, o ieşire cu familia face bine. A fost o ideea foarte bună. Facem mişcare şi luăm mai ieftin ca pe piaţă. Culegem cât avem chef şi dacă tot am ieşit, am zis să culegem măcar o găletuşă. Copiii sunt foarte încântaţi. Ne-am invitat şi prietenii. Când am ajuns aici, erau deja trei maşini de Galaţi. La noi în zonă nu am auzit de astfel de iniţiative. Mai sunt care au cireşe, dar le vând. Sau le schimbă cu un apartament, o casă, o maşină, la cât e preţul la cireşe”, a spus, râzând, un gălăţean.

„Noi am venit de la Bacău. La noi timpul e mult mai înapoiat şi cireşele nu s-au copt încă. Dar suntem foarte satisfăcute. Să vă dea Dumnezeu sănătate. Şi dacă nu ne primeaţi, ne-am fi ales cu o plimbare până aici”, i-au transmis fermierului două femei venite tocmai de la Bacău.

„Am venit de aproape, din zonă. În livadă e mai convenabil decât la piaţă. Iei de-o poftă, mai duci unui prieten. Băiatul meu a găsit anunţul pe Facebook şi am venit până aici. Mi-am propus să iau vreo 15-20 de kilograme, dar am mâncat deja cât cuprinde”, a spus un vrâncean.

Leontin Soare spune că printre cei interesaţi de cireşe, au fost şi mai mulţi angrosişti, însă a refuzat să le vândă marfă acestora. Alţii l-au sunat să-i ureze „de bine”, pentru că le ‘strica afacerea’, deoarece oamenii care au venit în livadă au văzut preţul la faţa locului şi au comparat cu ce găsesc în piaţă. Iar Leontin este de părere că oamenii sunt mulţumiţi şi se bucură nu doar de preţ, ci şi pentru că le culeg cu mâna lor.

Toţi oaspeţii au fost întâmpinaţi cu bucurie de proprietarul livezii şi, după un scurt instructaj, să nu se urce în pomi, să aibă grijă de copii, au fost invitaţi în livadă să culeagă cireşe şi să mănânce după pofta inimii. Preţul şi cantitatea au fost stabilite, telefonic, de dinainte: minim cinci kilograme, la preţ de numai patru lei pe kilogram.

În pieţele din Focşani, cireşele se vând cu preţuri cuprinse între 10 şi 60 de lei.

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.