Daea: Seceta a pus mari probleme culturilor de porumb şi floarea-soarelui

3
Petre Daea
- Reclamă -

Seceta a pus mari probleme culturilor de porumb şi floarea-soarelui, a afirmat Petre Daea, menţionând că situaţia este diferită de la o zonă la alta. Ministrul Agriculturii a îndemnat la linişte, făcând referire la „abordările apocaliptice” din spaţiul public.

Întrebat dacă este mai importantă liniştea pe care a transmis-o în legatură cu faptul că România va avea suficientă producţie agricolă în acest an, Petre Daea a subliniat că România „va avea şi ulei”.

„Şi va avea şi ulei. Linişte, linişte, linişte. Am văzut abordările acestea apocaliptice uneori, iertaţi-mă, pentru că sunt ministrul Agriculturii şi trebuie să introduc liniştea şi încrederea. Am văzut o serie întreagă de abordări din astea apocaliptice: când începe pe ecranele de televizor că ia foc lanul, că auzi sirenele. Şi copiii în pântece se sperie”, a menţionat ministrul Agriculturii, într-un briefing susţinut la Palatul Victoria.

Vezi și Suprafaţă totală afectată de secetă în România: 205.257 hectare în 25 de judeţe

Daea: pe teritoriul României situaţia este diferită de la o zonă la alta

„Aţi văzut ce s-a întâmplat şi ce prognoze erau la cultura grâului. Avem trei judeţe. Din toate celelalte, la cultura grâului, care au probleme din acest punct din vedere, s-au înregistrat aceste situaţii deosebit de grele. (…). E adevărat, pentru că aş ieşi din spaţiul realităţi dacă n-aş spune acest lucru: această secetă a pus mari probleme celor două culturi, mari probleme culturilor de prăşitoare de primăvară, înţelegând aici porumbul şi floarea-soarelui. Le inventariem, comisiile inventariază această situaţie. Ce înseamnă această inventariere? Se duce Comisia cu specialiştii respectivi la faţa locului, vede suprafaţa – se cunoaşte de la APIA şi au metode suficiente tehnice şi rapide în aşa fel încât să cunoască suprafaţa, fac evaluările la fata locului”, a subliniat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a explicat că există trei situaţii. „Avem situaţia suprafeţelor care au fost definitiv compromise – şi acestea sunt de regulă în zonele unde nu au căzut precipitaţii în afara perimetrelor irigabile şi pe terenurile cu drenaj puternic şi, a doua situaţie este aceea: (suprafaţa, n.r.) a fost afectată, dar nu distrus în totalitate, mai există producţie, vom vedea cât – şi a treia situaţie: sunt culturile care nu au fost afectate, fie că sunt în perimetrul irigabil şi unde am putut iriga – şi să ştiţi că acolo avem producţie peste 10 tone la hectar – şi în suprafeţele unde, insular, e adevărat, în anumite zone au căzut precipitaţii. Mă uitam pe datele pe care le-am avut azi dimineaţă în tabloul meu de informare la Ministerul Agriculturii că numai în 8 judeţe nu au căzut ploi. Iată o satisfacţie pentru noi şi în primul rând pentru fermieri şi o stare de confort pentru pentru cei care au animale”, a mai spus Petre Daea.

- Reclamă -
- Reclamă -

3 comentarii

  1. […] Seceta a pus mari probleme culturilor de porumb şi floarea-soarelui, a afirmat Petre Daea, menţionând că situaţia este diferită de la o zonă la alta. Ministrul Agriculturii a îndemnat la linişte, făcând referire la „abordările apocaliptice” din spaţiul public. Întrebat dacă este mai importantă liniştea… Cititi mai multe aici: Daea: Seceta a pus mari probleme culturilor de porumb şi floarea-soarelui […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.