Demersuri pentru măsuri de etichetare corectă a produsului miere

2
- Reclamă -

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, a afirmat că a făcut demersuri pentru a fi luate măsuri de etichetare corectă a produstului miere, menţionând că actuala legislaţie permite un amestec de miere fără a fi trecute pe etichetă ţara de provenienţă şi nici procentul de amestec.

 

“Am făcut demersuri suficiente către minister, către Guvern, parlamentari europeni chiar către Comisia Europeană, comisarul pentru Agricultură pentru a lua măsuri de etichetare corectă a produsului miere pentru că actuala etichetare stabilită printr-o directivă 110 a Parlamentului European permite acest amestec de miere UE, miere UE şi non-UE sau miere non-UE fără a trece pe etichetă ţara de provenienţă şi nici procentul de amestec. Personal am participat la negocieri privind o etichetare corectă şi a fost trecută legea 383 cu modificările ulterioare, Comisia Europeană nu a recunoscut acest sistem de etichetare şi a trebuit să renunţăm la această etichetare cu ţara origine măcar. În aceste condiţii apare la raft etichetare cu trei, patru produse miere în special provenită din patru ţări diferite”, a declarat Ioan Fetea, marţi, la Prima News.

El a explicat că mierea românească este amestecată cu miere care provine din spaţiul extracomunitar.

“Apare miere amestesc Ucraina, Moldova, România, China, de exemplu. Aşa scrie pe etichetă şi sunt pline hypermarketurile, nu e un secret. Problema este că nu ştim procentul de participare. Acest preţ sub preţul nostru de cost se justifică prin faptul că această miere a noastră este procesată, este achiziţionată nu numai în România, ci şi în statele unde exportăm miere pentru calitatea ei şi apoi se introduce 2,3,5% miere românească şi apoi o miere care vine din spaţiul extracomunitar la preţuri de dumping, sub preţul nostru de cost şi din acest amestec sigur că îşi permit să facă aceste preţuri reduse şi să facă bani”, a afirmat Ioan Fetea.

El a precizat că Parlamentul European este dispus să modifice legislaţia privind etichetarea.
“Trebuie modificată legislaţia. Până nu se modifică legislaţia chiar dacă depistăm noi prin analizele pe care le facem în laboratoarele proprii sau în terţe laboratoare nu ne ajută cu nimic pentru că nu pot fi luate măsuri atâta timp cât legislaţia europeană permite acest amestec. Am văzut că Parlamentul European este dispus să modifice această legislaţie privind etichetarea, mai ales după acel raport al Comisiei în care se recunoaştea acea falsificare peste 50% din importurile de miere care intră în Uniunea Europeană. Prin această măsură am fi cumva protejaţi pentru că în Europa sunt vreo patru, cinci state care exportă miere din producţia proprie, restul sunt consumatoare şi importă, nu îşi asigură consumul propriu. Acestea au cel mai mult de suferit, iar România este în primele două state care au de suportat această legislaţie care nu protejează producţia autohtonă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România.

- Reclamă -

Proiect de lege privind reducerea accizei la motorină

El a menţionat că preţul de cost al unui kilogram de miere este 2,2 – 2,4 euro pe kilogram.

- Reclamă -

2 comentarii

  1. […] Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, a afirmat că a făcut demersuri pentru a fi luate măsuri de etichetare corectă a produstului miere, menţionând că actuala legislaţie permite un amestec de miere fără a fi trecute pe etichetă ţara de provenienţă şi… Cititi mai multe aici: Demersuri pentru măsuri de etichetare corectă a produsului miere […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.