Discuții cu membrii Comisiei Europeane pe tema dezvoltării rurale la MADR

0
- Reclamă -

În data de 6 octombrie 2015, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a fost primită vizita unei delegații a Comisiei Europene, condusă de domnul Jerzy PLEWA, director general al DG AGRI (Directorate-General for Agriculture and Rural Development), conform unui comunicat de presă al MADR.

În cadrul unui seminar cu tema ”Utilizarea experienţei anterioare pentru ȋmbunătăţirea managementului Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020” Mihai HERCIU, directorul general al AM PNDR, a precizat că este foarte important să avem Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene ca partener stabil pentru discuţii şi bună cooperare în implementarea eficientă a Programelor de Dezvoltare Rurală.

Discuții  despre nevoia de transparentizare a accesării fondurilor europene

La rândul său, George Octavian TURTOI a punctat demersurile făcute de către Ministerul Agriculturii pentru reducerea ratei de eroare şi pentru simplificarea noului PNDR, cu accent pe eliminarea condiţiilor artificiale şi transparentizarea accesării fondurilor europene, inclusiv prin crearea unei baze de date cu preţuri de referinţă pentru beneficiarii PNDR .

În cadrul seminarului, au fost prezentate de către Eugen POPESCU, director general al AFIR, lecțiile învățate din perioada 2007-2013 privind implementarea PNDR și aspecte tehnice privind reducerea ratei de eroare în gestionarea fondurilor europene. De asemenea, au fost evidențiate elementele de noutate în PNDR 2014-2020, cu accent pe modificările apărute față de programarea anterioară (PNDR 2007-2013).

În intervenţia sa, Jerzy PLEWA, director general al DG AGRI, a subliniat importanţa stabilirii unor reguli foarte clare, simple în sprijinul beneficiarilor, cu o selecţie transparentă a proiectelor. De asemenea, oficialul european a menţionat că banii europeni trebuie cheltuiţi în concordanţă cu nevoile României, astfel încât să existe o orientare către performanţă.

- Reclamă -

Schemele de plăți directe revin în discuție

În cursul aceleiași zile, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a avut o întâlnire bilaterală cu dl Jerzy PLEWA, director general DG AGRI.

Între subiectele discutate s-au aflat argumentele privind schemele de plăţi directe aplicate de Romȃnia şi motivarea necesității acestora, în special importanţa schemelor de sprijin cuplat pentru menţinerea producţiei în aceste sectoare, precum și acordarea plății redistributive.

Au mai fost atinse subiecte precum revizuirea Strategiei investițiilor în sectorul irigațiilor PNDR ori crestereala 100% a intensităţii maxime pentru proiectele finantate prin masura 6.4 din PNDR, ȋn cazul micro-ȋntreprinderilor şi ȋntreprinderilor mici care desfăşoară activităţi non-agricole ȋn mediul rural. De asemenea, ministrul Daniel Constantin a solicitat sprijin Directorului General al DG Agri pentru activarea schemei de ajutor de stat care presupune compensarea pierderilor de venit din cauza secetei şi posibilitatea de a acorda o plata în avans pentru fermierii afectaţi.

Provocările noii politici agricole comune pentru fermierii din România

De asemenea, la sediul MADR a avut loc și o masă rotundă cu reprezentanții sectorului agricol privind „Provocările noii politici agricole comune pentru fermierii din România”. Cu această ocazie, au fost abordate subiecte precum plățile directe – identificarea fără echivoc a parcelelor și complexitatea schemei de înverzire.

Alte subiecte au vizat gestionarea crizelor pe piața cerealelor, a laptelui și a cărnii, identificarea de noi piețe precum și schimbările climatice – seceta și implicațiile asupra sectorului agricol.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.