Dragnea în campanie vrea modificarea OUG 114 pentru ca primarii să facă depozite pentru produse agroalimentare

1
Valentin Dragnea (stânga) și tatăl său, la standul Fermei Salcia de la târgul Indagra 2017, 26 octombrie anul trecut. Între ei, Ilie Dragne, directorul fermei // Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
- Reclamă -

Liviu Dragnea vrea ca Guvernul să modifice OUG 114 astfel încât primarii să poată accesa Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru a face depozite pentru produsele agroalimentare.

„A mai apărut o problemă, pentru că producţia mărindu-se, oamenii au spus ajutaţi-ne şi cu comercializarea dar şi cu depozitarea. Ieri (joi-n.red.) am vorbit la Guvern. Săptămâna viitoare o să se modifice OUG 114 să dea posibilitatea primarilor ca prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii nou înfiinţat să poată să ia bDragnea în campanie: modificarea OUG 114 pentru ca primarii să facă depozite pentru produsele agroalimentare luaţi banii şi faceţi aceste depozite”, a spus liderul social-democrat într-o vizită la Topoloveni alături de ministrul Agriculturii Petre Daea.

Liviu Dragnea a anunţat, duminică, extinderea programului de subvenţii pentru roşii şi la alte legume, printre care castraveţi şi gogoşari. Totodată, Dragnea a declarat că se are în vedere plata centralelor termice pentru a asigura încălzirea în solarii pe timpul iernii.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a deschis, la începutul lunii mai, sesiunea pentru depunerea Formularelor de solicitare pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, destinat unităţilor administrativ-teritoriale, asociaţiilor de dezvoltare şi universităţilor.

Protestatari de la Topoloveni, ridicaţi de jandarmi

Mai mulţi protestatari care îl aşteptau pe Liviu Dragnea la Topoloveni, în judeţul Argeş, au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi la Poliţie pentru legitimare.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Argeş, 10 persoane au fost ridicate din centrul localităţii Topoloveni şi conduse la secţia de poliţie.

Citește și Udrea: Niciodată n-am cerut să fie dat un jurnalist afară

„Au fost conduse la secţia de poliţie pentru legitimare. Participau la o adunare publică nedeclarată. Au afişat bannere şi au scandat lozinci. Cei 10 au fost ridicaţi după venirea lui Liviu Dragnea la Casa de Cultură”, a declarat Alexandru Ivan, purtătorul de cuvânt al IJJ Argeş.

- Reclamă -

„Ce-am făcut? Bă, n-auzi, ce-am făcut? Lăsaţi-mă în pace!”, strigă un bărbat ridicat de jandarmi.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] Liviu Dragnea vrea ca Guvernul să modifice OUG 114 astfel încât primarii să poată accesa Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru a face depozite pentru produsele agroalimentare. “A mai apărut o problemă, pentru că producţia mărindu-se, oamenii au spus ajutaţi-ne şi cu comercializarea dar şi… Cititi mai multe aici: Dragnea în campanie vrea modificarea OUG 114 pentru ca primarii să facă depozite pentru produse a… […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.