2017 se arată un an bun pentru producătorii de porumb, cel puțin în partea de sud a țării. Dincolo de aplicarea unor tehnologii moderne și de folosirea unei genetici superioare, care contribuie la obținerea unor producții ridicate, a contat mult și faptul că agricultorii au avut parte de precipitații. Suficiente motive care să îi facă să atingă o producție medie de circa 10 tone/ha în județul Călărași, de exemplu.
“Este un an bun pentru porumb, dar nu este meritul nostru al fermierilor în totalitate, este și al celui de sus pentru că au venit ploile la timp, atunci și rezultatele sunt pe măsura așteptărilor, dar nu numai ploaia a contribuit. Pe zona noastră, ar trebui să fie cel puțin 10 tone/ha media. Ceva probleme au fost în terase din cauza arșiței din iulie, în rest porumbul se prezintă ok, sunt productii bune pentru acest an. 2017 este un an atipic, în sensul că este un an bun, să vedem cum este în medie la nivel național”, ne-a declarat Alexandru Baciu, un cunoscut fermier din Călărași, care lucrează peste 2.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de vaci.
Producții mai mici la floarea soarelui
Agricultorul din Călărași a avut producții bune și la orz-6,5 tone/ha, în timp ce la floarea soarelui se așteaptă la o medie de 2,6-2,8 tone/ha, ceea ce este foarte slab. Producția nu se ridică la nivelul așteptărilor și din cauza vremii, a declarat Baciu. Este optimist însă în ceea ce privește recolta de soia de toamnă, cultură la care mizează pe o producție de 3-3,5 tone/ha, ceea ce este destul de bine pentru acest an.