Ploile din ultima vreme au afectat calitatea orzului, susțin producătorii. Nu este însă singura veste proastă pentru aceștia. Din păcate, nici prețul la recoltare nu este de natură să-i bucure, ci dimpotrivă. Dacă în 2015 kilogramul de orz se vindea la momentul recoltatului cu 70 de bani, prețul a ajuns acum la 56 de bani, după cum susține Mihai Inge un cunoscut fermier din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, care lucrează circa 2.000 hectare de teren agricol.
„Prețul la orz scade, nu și input-urile. Când o să-l vindem noi nu găsim cumpărători”, se plânge agricultorul.
Acesta spune că la grâu, prețul este de 153-154 euro/tonă, dar nu cumpără nimeni.
Referitor la volumul recoltei, Mihai Inge afirmă că la el, cel puțin, producția este „bunișoară”, în condițiile în care au fost ploi, iar lanurile au fost culcate la pământ. Toate aceste motive îl fac să se gândească că producția din acest an va fi la un nivel inferior celei de anul trecut, atât la orz, cât și la grâu.
Din păcate, Tulcea nu este singura zonă din țară unde ploile au produs pagube fermierior. Pierderi au fost consemnate și în partea de sud a țării. În județul Teleorman, de exemplu, există suprafețe însemnate culcate la pământ din cauza furtunilor, iar în unele locuri terenurile sunt pline de apă. În aceste condiții au apărut și bolile care au afectat calitatea producției de orz, ajungandu-se la o greutate hectolitrică de sub 50 kg, declară Ion Mănăla, un fermier din Teleorman.
El așteaptă o producție de cinci tone/ha pe suprafețele mai puțin afectate. În 2015, suprafețele cultivate cu orz s-au ridicat la 462.000 hectare, de pe care a fost obținută o producție de 1,5 milioane de tone de orz. Exporturile românești au atins 1,76 milioane de tone, în condițiile în care importurile au ajuns la circa 534.000 de tone, în creștere de câteva ori față de anul anterior.