Fermierii au aflat de la preotul din sat ca ar putea să piardă subvențiile de la APIA

2
- Reclamă -

Producătorii agricoli care au PFA-uri sau II-uri au termen până pe 17 ianuarie să meargă la Oficiul Registrului Comerţului pentru a solicita înregistrarea mențiunilor referitoare la obiectul de activitate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Astfel, potrivit actului normativ mai sus menționat, „PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activități prevăzute de codul CAEN”, în timp ce „întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN”.

În termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani, respectiv începând cu data de 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerțului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislația în vigoare.

Cei mai mulţi sunt fermieri care şi-au înfiinţat aceste structuri ca să poată accesa bani europeni sau să primească subvenţii iar mjoritatea nu au avut avut habar ce este codul CAEN şi nu au cerut să li se treacă atât de multe activităţi la înfiinţarea PFA sau II.

„Cei mai mulţi au PFA sau II în domeniul agriculturii. Oamenii au accesat diverse măsuri din PNDR sau au fost obligaţi să înfiinţeze PFA sau II pentru accesarea unor subvenţii de la APIA. Pentru activităţi de semisubzistenţă, gospodăreşti a întreţine o contabilitate în partidă dublă deja e prea mult şi costisitor pentru cetăţeni. Atunci, prin PFA, II sau IF au posibilitatea să-şi ţină evidenţa în partidă simplă, într-un caiet de încasări şi plăţi şi astfel au o imagine asupra gospodăriei”, a spus Daniel Frăsincari, director adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud.

Oamenii au aflat de la preotul din sat despre modificări

Oamenii sunt speriați că din cauza acestor modificări vor pierde banii de la APIA. „Noi livrăm lapte şi unde mergem zice tot PFA, PFA. Am venit să facem modificarea că zice că nu ne mai intră banii când mergem la APIA. Uitaţi că acum trebuie să stăm să depunem acte şi să mai venim încă o zi după acte că nu se dau pe loc. Eu sunt din Lunca, din comuna Şieuţ”, a declarat un fermier bistrițean.

- Reclamă -

Oamenii din Ilva Mică au aflat şi ei vestea de la preotul din sat care le-a spus, duminică, la predică. „Uite că popa ne-o zis ieri. Nu am ştiu că trebuie. Dacă ştiam, Doamne fereşte, veneam. Eu lucru ca un rob la pământ. Nu ştiu la ce să renunţ. O vacă îmi trebuie, un miel îmi trebuie, un porc”.

Sursa:Timppnline.ro

- Reclamă -

2 comentarii

  1. […] Producătorii agricoli care au PFA-uri sau II-uri au termen până pe 17 ianuarie să meargă la Oficiul Registrului Comerţului pentru a solicita înregistrarea mențiunilor referitoare la obiectul de activitate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016 privind desfășurarea activităților economice de către… Cititi mai multe aici: Fermierii au aflat de la preotul din sat ca ar putea să piardă subvențiile de la APIA […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.