Fermierii nu pot trata seminţele cu neonicotinoide

2
- Reclamă -

Statele membre ale Uniunii Europene nu au dreptul de a acorda derogări de la interdicţia europeană privind tratamentul seminţelor cu neonicotinoide, inclusiv în circumstanţe excepţionale invocate în special pentru a-i proteja pe cultivatorii de sfeclă, a tranşat joi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), informează AFP, citată de Agerpres.

 

Chiar dacă o dispoziţie din legislaţia europeană permite statelor membre să autorizeze, în cazuri excepţionale, pesticide şi insecticide care conţin substanţe interzise în Uniunea Europeană, „aceasta nu le permite o derogare de la reglementările care vizează în mod expres interzicerea punerii pe piaţă şi a utilizării seminţelor tratate cu astfel de produse”, precizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

UE interzice din 2018 utilizarea în câmp deschis, pentru toate culturile, a trei tipuri de neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin şi tiametoxam), acuzaţi că accelerează declinul masiv al coloniilor de albine.

Cu toate acestea, 11 state membre (printre care se numără Belgia şi Franţa) au adoptat între timp „autorizaţii de urgenţă” pentru a face faţă diminuării randamentelor culturilor agricol. Chemaţi să se pronunţe asupra a şase derogări adoptate în toamna lui 2018 de Belgia, şi care vizează în special seminţele, judecătorii de la CJUE au decis că aceste derogări sunt ilegale.

Desigur că ţările membre au dreptul „în circumstanţe excepţionale, adică atunci când există un pericol sau o ameninţare care să compromită producţia vegetală sau acolo unde ecosistemele nu pot fi gestionate prin alte mijloace rezonabile, să autorizeze temporar produse fitofarmaceutice care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în textul european”, precizează CJUE. Cu toate acestea, „când vine vorba de seminţele tratate cu produse fitofarmaceutice conţinând substanţe interzise în mod expres”, CJUE consideră că legislatorul „nu a intenţionat să permită statelor membre să acorde o derogare de la această interdicţie expresă”.

Vezi și Chesnoiu: Tratamentul seminţelor cu neonicotinoide se face sub stricta supraveghere a ANF

- Reclamă -

ONG-urile au sesizat CJUE pe motiv că aceste neonicotinoide sunt utilizate în tratamentul seminţelor şi în loc să fie pulverizate pe culturi sunt aplicate preventive seminţelor înainte de însămânţare, indiferent de prezenţa sau nu a insectelor pe care aceste produse vizează să le elimine.

- Reclamă -

2 comentarii

  1. […] Statele membre ale Uniunii Europene nu au dreptul de a acorda derogări de la interdicţia europeană privind tratamentul seminţelor cu neonicotinoide, inclusiv în circumstanţe excepţionale invocate în special pentru a-i proteja pe cultivatorii de sfeclă, a tranşat joi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE),… Cititi mai multe aici: Fermierii nu pot trata seminţele cu neonicotinoide […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.