Furtuna a distrus hectare de solarii în comuna Matca

2
- Reclamă -

Un număr de 52 de localităţi din judeţul Galaţi sunt, duminică seară, fără curent electric, din cauza avariilor apărute în timpul unei furtuni violente care s-a abătut asupra judeţului. Peste 100 de pompieri intervin pentru înlăturarea efectelor vijeliei.

În localitatea Matca, au fost afectate 10 hectare de solarii, 6 acoperişuri, totalul apelurilor în Dispeceratul 112 fiind de 126.

Conform ISU Galaţi, pe fondul fenomenelor meteo periculoase care s-au manifestat în ultimele ore, s-a dispus activarea Grupării Operative la nivelul instituţiei şi mărirea capacităţii operaţionale pentru Detaşamentele de pompieri Tecuci şi Galaţi.

În aceste momente, 100 de pompierii acţionează în localităţile afectate de fenomenele meteo, în municipiul Tecuci fiind necesară degajarea a peste 40 de copaci căzuţi pe carosabil.

Au fost afectate trei maşini, trei acoperişuri şi numeroase fire electrice.

De asemenea, pompierii militari intervin pentru evacuarea apei din şase străzi inundate în Tecuci.

- Reclamă -

Sloturile online: Interacțiunea dinamica dintre tehnologie și jocuri de noroc

Tot din cauza furtunii puternice, un număr de 52 de localităţi au rămas fără curent electric, în total peste 4.400 de consumatori fiind afectaţi.

În localitatea Ghidigeni, sunt 30 acoperişuri degradate şi mai mulţi copaci căzuţi pe drumuri, respectiv cabluri electrice.

 

- Reclamă -

2 comentarii

  1. […] Un număr de 52 de localităţi din judeţul Galaţi sunt, duminică seară, fără curent electric, din cauza avariilor apărute în timpul unei furtuni violente care s-a abătut asupra judeţului. Peste 100 de pompieri intervin pentru înlăturarea efectelor vijeliei. În localitatea Matca, au fost afectate 10… Cititi mai multe aici: Furtuna a distrus hectare de solarii în comuna Matca […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.