Grâul contină să se scumpească

4
- Reclamă -

Comercianții pun scumpirea accelerată din ultimele săptămâni pe seama îngrijorărilor că recoltele unor mari exportatori, precum Rusia, vor fi mai mici, iar pe piețele internaționale va fi mai puțină marfă.

Procesatorii au făcut calcule și nu exclud să scumpească unele produse de panificație, mai ales că de la 1 iulie se așteaptă la cheltuielili mai mari cu salariile și carburanții.

Prețul grâului de panificație, vândut la export, în portul Constanța, a urcat la aproape 265 de euro pe tonă la sfârșitul lunii mai. Tona de grâu s-a scumpit cu circa 60 de euro, în doar două săptămâni, și a ajuns la cel mai ridicat preț din ultimul an, arată datele Comisiei Europene. Experții în comerțul cu cereale pun scumpirile pe seama faptului că marii exportatori ar putea obține recolte mai mici decât au estimat.

Cezar Gheorghe, expert în comerțul cu cereale: În Rusia, de la o prognoză de recoltă de 92 de milioane, astăzi am ajuns cu o scădere de 10 milioane. Secetă. Nu a plouat efectiv în Rusia de circa o lună, o lună și ceva. La nivel unional, noi avem o pierdere deja de patru milioane de tone din prognoza de volum inițială. Fermierii francezi, la rândul lor, vor avea parte de o pierdere consistentă din prea multă apă, de această dată.

Grâul s-a scumpit și pe piața internă

Fermierii români așteaptă de multă vreme creșterea prețului la grâu, mai ales că au avut cheltuieli mari cu înființarea culturilor, toamna trecută.

Mircea Chipăilă, fermier, județul Constanța: Noi luăm un preț cu aproximativ 15-20 de euro mai puțin față de prețul din bursă. Încă nu sunt bătute în cuie prețurile și atunci toată lumea așteaptă să maximizeze profitul.

- Reclamă -

Vezi și Cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică

Procesatorii au făcut calcule și nu exclud o nouă scumpire a produselor de morărit și panificație, mai ales că după 1 iulie cresc și costurile de producție.

Ovidiu Bucătaru, director financiar, procesator de cereale: Materia primă este pe un trend ascendent. Vorbim de impactul fiscal pe care îl vor regăsi în ceea ce priveşte creşterea salariului minim pe economie, o componentă importantă, peste 10% per anvelopa salarială pe care o avem în acest moment. Totodată, supraaccizarea care va intra în vigoare și care se va regăsi în prețul combustibilului. Cred că astăzi consumatorul este greu de a accepta o creștere de preț.

De la începutul anului, cel mai mult s-au scumpit specialitățile de panificație și produsele de franzelărie precum chiflele, cornurile și lipiile. Prețul pâinii a rămas aproape neschimbat. Iar făina și mălaiul s-au mai ieftinit, potrivit Institutului Național de Statistică.

Experții în comerțul cu cereale se așteaptă ca prețul grâului pe piața internă să se tempereze abia la sfârșitul verii, după ce va fi mai multă marfă disponibilă din noua recoltă.

- Reclamă -

4 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.