Importăm forţă de muncă şi în agricultură

1

Companiile din România care activează în sectoare precum HoReCa, producţie, industria uşoară, agricultură, construcţii, servicii au angajat, în ultimii ani, lucrători străini din ţări non-UE , iar cei mai mulţi angajaţi provin din ţări în care nivelul de trăi este sub cel al României, potrivit unei analize Smartree.

Statele de provenienţă a angajaţilor sunt Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia şi Thailanda. “Pentru angajarea lucrătorilor străini, angajatorii români trebuie să parcurgă mai multe etape: obţinerea avizului de angajare, a unei vize de lungă şedere şi a dreptului de locuire pe teritoriul României, eliberarea unui permis de şedere în scop de muncă sau în scop de detaşare şi obţinerea avizului de angajare. Acesta din urmă este eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formaţiunile sale teritoriale, iar compania care îl solicită trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care să nu aibă obligaţii către bugetul de stat pe ultimul trimestru anterior depunerii cererii sau să nu se fi epuizat contingentul anual pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă”, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, printre cele mai importante dezavantaje pentru angajarea unor lucrători străini se numără costurile ridicate asociate procedurii de angajare internaţională, concomitent cu durata relativ mare de închidere a proiectelor. De asemenea, pe lista dezavantajelor se mai află diferenţele culturale şi de limbă vorbită, integrarea angajaţilor străini într-o nouă cultură, un ciclu lung de angajare, începând cu realizarea documentaţiei şi demararea procedurilor pentru a obţine avizele necesare din partea instituţiilor statului şi volatilitatea forţei de muncă adusă.

Pe de altă parte, ţările în care trăiesc şi lucrează angajaţi străini se transformă treptat în centre multiculturale, cosmopolite, cu o serie largă de abilităţi nou formate, care pot contribui la progresul societăţii prin inovaţie şi creativitate.

Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în urmă cu 2-3 ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi.

un comentariu

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here