Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat joi, că a fost deblocat exportul de oi în Iordania, până la finalul anului preconizându-se livrări de un milion de oi pe această piață. Decizia a fost luată în urma vizitei oficialului roman în Iordania, unde a fost însețit de mai mulți crescători de oi, prilejuită de conferința regională “Implementarea standardelor OIE (n.r.Oficiul Internaţional al Epizootiilor) privind zonarea”.
În urma vizitei, au fost înregistrate exporturi de 100.000 capete ovine. Ministrul Agriculturii a mai declarat că România are un potențial de export de ovine de 4,5 milioane capete/an, deziderat ce va fi urmărit în cadrul vizitelor în România perfectate în lunile mai, respectiv iunie, cu miniștrii agriculturii din Arabia Saudită și Kuweit, de asemenea țări mari consumatoare de carne de ovine.
Legat tot de exporturi, dar vizând o arie mai extinsă, Achim Irimescu a anunțat că în viitoarea ședință de guvern se va afla pe ordinea de zi actul normativ referitor la trimiterea la post a celor 12 atașați agricoli de la care se așteaptă o îmbunătățire a relațiilor bilaterale pe domeniul agricol și o creștere a exporturilor cu țările în care vor activa.
Crescătorii de ovine au suferit pierderi importante în ultima perioadă din cauza descoperirii unor focare de boala limbii albastre, ceea ce a determinat mai multe țări arabe, piețe tradiționale pentru crescătorii români, să sisteze importurile de animale vii. După discuții îndelungi și promisiuni nenumărate din partea autorităților iordaniene situația s-a deblocat, chiar înainte de Paște, o veste mai mult decât bună pentru oierii români.