Lipsa precipitaţiilor ar putea afecta recolta de porumb a Europei

2
- Reclamă -

Temperaturile ridicate şi lipsa precipitaţiilor ar putea afecta recolta de porumb a Europei în zilele următoare, existând posibilitatea unei noi reduceri ale prognozelor, după ce unele ţări au înregistrat o diminuarea a suprafeţelor cultivate cu porumb în acest an comparativ cu anul trecut, au declarat analiştii şi producătorii consultaţi de Reuters.

 

Un al doilea val de caniculă în această lună a cuprins mai multe părţi din Europa Occidentală, înrăutăţind seceta şi provocând incendii de vegetaţie în Spania, Portugalia şi Franţa. Impactul asupra porumbului, care este utilizat în principal ca nutreţ pentru animale, va depinde de durata caniculei, dar ar putea fi unul sever asupra câmpurilor care depind de ploi sau a zonelor unde seceta a impus restricţii asupra irigaţiilor.

„Ne îndreptăm spre o scădere a producţiei potenţiale în Europa”, a apreciat Nathan Cordier, analist la firma de consultanţă Agritel.

Conform celor mai recente prognoze, publicate marţi, Departamentul american al Agriculturii şi-a revizuit în jos estimările privind producţia de porumb a UE, motivându-şi decizia prin revizuirea estimărilor pentru producţia Italiei. Canicula prelungită din Italia a determinat autorităţile de la Roma să declare stare de urgenţă de-a lungul râului Po, care alimentează cu apă o treime din producţia agricolă a Italiei. Coldiretti, cea mai mare asociaţie reprezentativă a fermierilor italieni, estimează că producţia de porumb va scădea cu 30% în acest an, de la una de aproximativ şase milioane de tone înregistrată anul trecut.

În Spania, producţia de porumb s-ar putea reduce cu 16%, până la 3,57 milioane de tone în acest an, după ce lipsa apei i-a făcut pe fermieri să reducă suprafeţele cultivate cu porumb şi să păstreze resursele de irigaţii pentru fructe, potrivit organizaţiei Cooperativas Agro-Alimentarias. „Problema în acest an cu culturile de porumb din Spania este lipsa apei, în timp ce pentru alte culturi precum grâu sau orz este vorba de caniculă”, a spus Antonio Caton, director la Cooperativas Agro-Alimentarias.

- Reclamă -

În Franţa, unde sistemele de irigaţii sunt mai puţin răspândite decât în Spania, starea culturilor de porumb ar putea să se deterioreze după un început bun de sezon. „A fost un început decent dar acum suntem în perioada în care porumbul trebuie să primească multă apă”, a apreciat Nathan Cordier, analist la firma de consultanţă Agritel.

Analiştii urmăresc cu atenţie prognozele meteo, care arată cum canicula ar putea să se reducă săptămâna următoare în Europa Occidentală dar cu toate acestea ploile rămân limitate.

Există de asemenea îngrijorări cu privire la vremea secetoasă şi uscată din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în Germania, Ungaria şi România. „Porumbul suferă de pe urma lipsei de apă şi dacă Germania nu va înregistra precipitaţii semnificative în următoarele două săptămâni, prognozele privind recolta de porumb vor fi reduse până sub patru milioane de tone”, a estimat un analist.

Ministrul Agriculturii vrea ca fermierii să se orienteze către activități sustenabile

Comparativ, în 2021 recolta de porumb a Germaniei a fost de 4,2 milioane de tone.

- Reclamă -

2 comentarii

  1. […] Temperaturile ridicate şi lipsa precipitaţiilor ar putea afecta recolta de porumb a Europei în zilele următoare, existând posibilitatea unei noi reduceri ale prognozelor, după ce unele ţări au înregistrat o diminuarea a suprafeţelor cultivate cu porumb în acest an comparativ cu anul trecut, au declarat… Cititi mai multe aici: Lipsa precipitaţiilor ar putea afecta recolta de porumb a Europei […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.