Lumea a intrat într-o nouă etapă a crizei apei, una care nu mai poate fi descrisă prin termeni precum „stres hidric” sau „criză a apei”. Potrivit unui nou raport realizat sub egida Organizația Națiunilor Unite, omenirea se confruntă cu ceea ce specialiștii numesc deja „faliment hidric global”, o stare în care utilizarea pe termen lung a apei depășește capacitatea naturală de reînnoire, provocând daune ireversibile ecosistemelor.
Lumea se află în „faliment hidric global” – avertisment dur dintr-un raport ONU
Raportul a fost elaborat de Institutul Universității Națiunilor Unite pentru Apă, Mediu și Sănătate (UNU-INWEH) și avertizează că decenii de supraexploatare, poluare, distrugere a mediului și presiune climatică au împins multe sisteme de apă dincolo de punctul de recuperare. În acest context, experții susțin că este necesară o nouă clasificare a situației globale a apei, care să reflecte realitatea actuală.
De ce „stresul hidric” nu mai este suficient
Potrivit raportului, termenii utilizați până acum au fost concepuți ca alerte pentru un viitor care putea fi evitat. Însă acel viitor a devenit prezent. „Stresul hidric și criza apei nu mai sunt descrieri suficiente ale noilor realități ale apei la nivel mondial”, se arată în document. Lumea a intrat deja într-o „nouă fază”, una în care consumul depășește constant reaprovizionarea, iar natura este afectată atât de grav încât revenirea la nivelurile anterioare nu mai este realistă.
Semnele falimentului hidric global
Raportul evidențiază o serie de indicatori alarmanți. Marile lacuri ale lumii se micșorează vizibil, iar tot mai multe râuri importante nu mai ajung la mare în anumite perioade ale anului. În ultimele cinci decenii, planeta a pierdut aproximativ 410 milioane de hectare de zone umede, o suprafață comparabilă cu dimensiunea Uniunii Europene.
Un alt semn clar al falimentului hidric este epuizarea apelor subterane. Aproximativ 70% dintre principalele acvifere utilizate pentru apă potabilă și irigații înregistrează scăderi pe termen lung. În multe orașe, această realitate se traduce prin apariția tot mai frecventă a situațiilor de „ziua zero”, momentul în care cererea de apă depășește oferta disponibilă.
Schimbările climatice agravează dramatic situația. Din 1970, lumea a pierdut peste 30% din masa glaciară globală, reducând semnificativ rezervele de apă provenite din topirea sezonieră a ghețarilor, de care depind sute de milioane de oameni.
Un semnal de alarmă pentru guverne
Consecințele falimentului hidric sunt vizibile pe toate continentele locuite, însă nu toate țările sunt „falite” individual din punct de vedere al apei. Totuși, fenomenul global reprezintă un semnal de alarmă major, a declarat Kaveh Madani, director al UNU-INWEH și autor al raportului.
Acesta susține că guvernele trebuie să renunțe la abordarea crizei apei ca pe un fenomen temporar și să fie sincere în fața realității. În opinia sa, statele ar trebui să „declare falimentul apei” acum, nu mai târziu, pentru a evita daune ireversibile și pentru a regândi politicile de gestionare a resurselor.
O realitate dură, dar necesar de recunoscut
Raportul se bazează pe date și statistici existente și nu își propune să inventarieze exhaustiv toate problemele legate de apă, ci să redefinească situația actuală. Concluziile sale vor sta la baza unui studiu care urmează să fie publicat în revista Water Resources Management, unde va fi propusă oficial definiția conceptului de „faliment hidric”.
Tim Wainwright, director executiv al WaterAid, a descris raportul ca surprinzând „o realitate dură: criza mondială a apei a trecut de un punct fără întoarcere”. Alți oameni de știință salută atenția acordată problemei, dar avertizează că situația diferă de la o regiune la alta și că unele progrese locale nu trebuie ignorate.
Conceptul de faliment hidric global schimbă radical modul în care privim criza apei. Nu mai este vorba despre un risc îndepărtat, ci despre o realitate prezentă, cu efecte economice, sociale și de mediu majore. Recunoașterea acestei situații este primul pas esențial pentru politici mai oneste, măsuri mai ferme și o gestionare responsabilă a celei mai prețioase resurse a planetei.
