MADR selectează organizații pentru monitorizarea POPAM

0
- Reclamă -

Direcţia Generală Pescuit a Ministerului Agriculturii intenționează să înfințeze Comitetul de Monitorizare pentru Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (CM POPAM) 2014 – 2020.

Astfel, va alege 11 organizații din mediul economic, social și al societății civile pentru CM POPAM 2014-2020, care va fi structura naţională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a POPAM 2014 – 2020. Comitetul se va reuni pe parcursul întregii perioade de programare pentru a examina implementarea programului şi progresele înregistrate în îndeplinirea acestuia.

În vederea selectării unor parteneri reprezentativi şi implicaţi ca membri activ, cu drept de vot ai comitetului, DGP-AMPOP invită organizaţiile interesate să completeze formularul respectiv și să-l trimită, atât scanat (cu semnătură și ștampilă) cât și în format editabil. Termenul limită de depunere al candidaturilor este de 22 ianuarie.

Membrii cu drept de vot care reprezintă organizaţii din mediul economic, social şi din societatea civilă reprezintă 40% din totalul membrilor CM POPAM 2014-2020.

CITEȘTE ȘI Noul Program Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime poate fi aprobat în noiembrie

În cadrul acestui proces DGP-AMPOP va lua în considerare reprezentativitatea echilibrată a domeniilor relevante pentru implementarea programului, expertiza şi experienţa dovedită prin maximum trei acţiuni/proiecte relevante pentru domeniul menţionat, care au fost iniţiate şi implementate în perioada 2007-2013, precum şi propunerile formulate pentru rolul în cadrul CM POPAM 2014-2020.

- Reclamă -

În cazul în care partenerii sociali sau organismele care reprezintă societatea civilă fac parte dintr-o organizaţie de tip confederativ general/sectorial, nu vor fi luate în considerare formularele de intenţie transmise individual de către membrii acestora.

De asemenea, nu vor fi acceptate solicitări de includere în CM POPAM 2014-2020 a entităţilor pentru care au fost înregistrate şi dovedite fraude în ceea ce priveşte gestionarea de fonduri publice sau fonduri europene în perioada de programare 2007-2013.

CITEȘTE ȘI Au fost stabilite cotele de pescuit la Marea Neagră pentru 2016

În urma finalizării procesului de selecţie a partenerilor, DGP-AMPOP, va solicita nominalizarea participanţilor la Comitetul de Monitorizare în termen de 5 zile lucrătoare.

Candidaturile organizațiilor care nu au fost selectate pentru componența CM POPAM, în funcție de relevanța acestora, vor fi avute în vedere la stabilirea membrilor pentru Grupurile tehnice de lucru, care vor fi constituite, după caz, în vederea optimizării implementării Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, conform metodologiei publicate pe website-ul MADR.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.