Ministrul Agriculturii oferă asigurări că nu vor dispărea porcii din gospodării

2
elibereaza daea - minimis
- Reclamă -

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros le-a dat asigurări fermierilor că vor putea creşte în continuare porci în gospodăriile proprii, infirmând zvonul potrivit căruia „porcul din gospodărie va dispărea”.

„De doi ani de zile, la noi în ţară evoluează pesta porcină africană şi, din păcate, faţă de alte ţări, la noi a împânzit toată ţara pentru că nu s-au mişcat lucrurile. S-au făcut lucruri pe jumătate, s-au făcut lucruri târziu, oamenii n-au avut încredere în măsurile care s-au impus. Şi dacă populaţia n-are încredere, nu poţi să iei o măsură. (…) Ca atare, suntem în pericol de a ne închide pe ani de zile tot exportul. Adică nu vom putea mişca nici porci, nici produse din carne în Europa”, a afirmat Adrian Oros, adresându-se fermierilor prezenţi la întâlnire.

Acesta a facut referire şi la ordinul semnat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, privind dimensionarea exploataţiilor. „Când am ajuns la minister, am găsit un ordin privind dimensionarea exploataţiilor (…), ordin pe care domnul Daea l-a semnat cu o zi înainte de plecare. Sigur că trebuia semnat acum doi ani, tocmai ca să fim credibili acolo, la Comisia Europeană. Acum, cei de la Autoritatea Veterinară trebuie să facă nişte norme de biosecuritate aşa încât joi, poimâine, să fie la Comisie şi să prezinte nişte garanţii că acele norme vor fi respectate. Altfel, suntem în pericol ca tot ce înseamnă producţie românească de carne, mă refer aici la marile crescătorii, să fie pusă în pericol pentru ani de zile”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Oros a menţionat şi faptul că ţara noastră importă mai multe alimente decât reuşeşte să exporte.

Citește și: Crește susținerea financiară a programului pentru tomate

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.