Ministrul Oros vorbește de exportul a 3 milioane de tone de grâu

0

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că şi în acest an România va exporta grâu, în marja a circa 3 milioane de tone, fără a afecta necesarul intern, chiar dacă producţia va fi mai mică din cauza secetei.

Potrivit acestuia, din cele 2.900.000 hectare însămânţate în toamnă, din care aproape 80% este grâu, peste 1.200.000 hectare (40%) au fost afectate de secetă într-un grad mai mare de 30%.

“Cu siguranţă vom avea exporturi, dar vor fi mai mici, pentru că şi producţia de cereale va fi mai redusă. Vom avea în curând estimările făcute de asociaţiile de fermieri, vom şti care sunt producţiile, dar din ceea ce spun cei din industria de panificaţie şi morărit, consumul necesar uman din România este de 2.200.000 tone la care se adaugă cam 550.000 tone de seminţe, circa 400.000 de tone grâu pentru furajare şi cam tot atâta grâu pentru industrializare, pentru alcool. Deci maxim 3.000.000 tone utilizăm noi, iar estimările specialiştilor spun că anul acesta vom avea circa 6.000.000 – 6.500.000 de tone. Deci va fi o marjă de cel puţin 3.000.000 de tone care se vor putea exporta”, a explicat Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Agriculturii a mai subliniat că pentru a nu mai trece prin situaţia din luna martie, când a fost nevoie să se ia măsura extremă de a suspenda exporturile, anul acesta s-a ajuns la un consens alături de cei din patronatele de morărit “pentru a fi acordată o schemă de garantare prin care ei să-şi poată contracta exact cantităţile necesare pentru consumul uman, în aşa fel încât să aibă nişte contracte făcute în nişte termeni mai avantajoşi, să poată face contracte acum, la recoltare, când grâul are un preţ mai acceptabil”.

Citește și:Alimentele nu sunt o sursă de transmitere a coronavirus COVID-19

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here