duminică, 24 noiembrie 2024

Cele mai citite

Neonicotinoidele, doar la sfeclă și porumb

Utilizarea neonicotinoidelor se poate face anul acesta, la fel ca şi anul trecut, doar pentru sfeclă de zahăr şi porumb, nu şi pentru rapiţă şi floarea soarelui, derogarea fiind luată împreună cu agricultorii şi apicultorii, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

 

Ministrul a făcut aceste precizări în urma unei scrisori deschise transmise luni de Federaţia Asociaţiilor Apicole din România (ROMAPIS) care solicita ministrului Agriculturii revocarea unor autorizaţii privind utilizarea temporară a celor trei insecticide din clasa neonicotinoidelor pentru impregnarea seminţelor de floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr.

„Noi am luat o decizie împreună cu apicultorii şi agricultorii ca derogarea pentru utilizarea neonicotinoidelor să se facă anul acesta la fel ca şi anul trecut doar pentru sfeclă şi porumb, pentru rapiţă şi floarea soarelui, nu. Aceasta a fost o decizie, repet, pe care am luat-o anul trecut de comun acord atât cu apicultorii, cât şi cu agricultorii. Deci, ceea ce a apărut în acea scrisoare deschisă nu are legătură cu realitatea şi de aceea am fost nevoit să vă spun aceste lucruri ca să informaţi corect atât apicultorii, cât şi agricultorii, dar mai ales publicul larg, pentru că la asemenea dezinformări apicultorii şi agricultorii, cei implicaţi, ştiu că nu-i aşa, dar publicul larg, care e 90%, nu ştie şi atunci este dezinformat. Nu cred că acesta este scopul”, a precizat Oros.

- Publicitate -

Vezi și Apicultorii vor primi ajutorul de minimis de 25 de lei pe familia de albine

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a anunţat, marţi, că va acorda autorizaţii temporare pentru utilizarea de tratamente pe bază de neonicotinoide la seminţele de porumb şi sfeclă de zahăr, începând din 25 ianuarie, precizând totodată că 2021 este al doilea an consecutiv în care nu acordă autorizaţii temporare pentru tratamentul seminţelor de floarea-soarelui cu produse pe bază de substanţe active din categoria neonicotinoidelor.

Potrivit unui comunicat al ministerului, aceste autorizaţii temporare se vor da pentru campania de primăvară 2021, conform articolului 53 din Regulamentul CE 1107/2009, prin care se autorizează utilizarea în situaţii de urgenţă a unor produse pe bază de substanţe active din categoria neonicotinoidelor la tratarea seminţelor de porumb, precum şi a seminţelor de sfeclă de zahăr tratate cu un produs de protecţia plantelor pe bază de neonicotinoide.

Perioadele pentru care se acordă autorizaţiile temporare sunt: 25 ianuarie – 24 mai 2020, în cazul tratării şi utilizării seminţelor de porumb, respectiv 1 martie – 30 mai pentru utilizarea seminţelor tratate de sfeclă de zahăr.

Decizia MADR vine în urma solicitării Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare (Federaţia Naţională Pro Agro), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Producătorilor de Porumb din România (APPR), Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi a Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă din România.

Potrivit MADR, utilizarea seminţelor de sfeclă de zahăr tratate cu neonicotinoide pentru combaterea unor dăunători nu constituie niciun pericol pentru organismele nevizate, inclusiv pentru insectele polenizatoare.

- Publicitate -

Autorizaţiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziţie statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecţie a plantelor în şi pentru situaţii unde există risc fitosanitar asupra culturilor.

Vezi cel mai performant purificator de aer anti coronavirus

- Publicitate -

4 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles