Nissan Navara cu 2,3 litri diesel bună prin noroi și pe la oraș

0
- Reclamă -

Nissan Navara intră tot timpul printre enumerările celor care doar își doresc sau chiar vor să cumpere un pick-ul. Cea mai nouă dintre versiuni este mașina alului 2016 la această categorie, iar propulsorul de 2,3 litri diesel i se potrivește ca o mănușă. Fiind deja o versiune întâlnită pe străzi, nu mai e surpriză pentru nimeni că Nissan și-a dorit un pick-up mai arătos și că a reușit în tentativa asta. Era un Hulk, acum a trecut pe la stilistul cu bisturiu și stilistul și-a făcut treaba.

Poate e la fel de arătos ca pick-urile concurenței, anume Mitsubishi L-200 sau chiar Isuzu D-MAX, mașină utilitară care-i seamănă în structură.

Că tot am amintit ce cele două concurente, deși sunt mai multe pe piață, Nissan Navara stă cu capacitatea cilindrică între cele doua, iar cutia manuală cu șase trepte o face dinamică pe șosea, mai dinamică decât versiunea precedentă cu siguranță, dar extrem de potentă în noroaiele țării dacă stă cuplată pe modul 4X4 Lock.

Am încercat-o prin noroaie, în apa râului de deal de pe la Castrul Roman de la Mălăiești (PH), garda, ca la orice Pick-ul care se respecta, este suficient de înaltă să treacă peste șleaurile râmate în pământ de tractoare. Am făcut și o pană, dar asta e normal când gonești pe pietre sparte sau pe iarbă unde au fost garduri comuniste în urmă cu 30 de ani.

Sigur, nu îți iei un pick-up să mergi la birou în Bucrești. Dar dacă ești nevoit să te deplasezi în oraș, Nissan Navara iți conferă acea aliură înaltă de SUV și vine la pachet cu o cutie care reușește să scoată din cei 160 de Cp ai dieselului în 4 cilindri suficientă dinamicitate, încăt să uiti că te deplasezi prin oraș cu o mașină de 2 tone destinată treburilor grele.

- Reclamă -

Citește și Isuzu D-MAX are gardă la sol, propulsor și transmisie de SuperPickup

Extrem de interesantă este suspensia fermă, independentă pe față, cu arcuri pentru ambele punți. Este clar că la o asemenea talie pick-ul zburdă peste liniile de tramvai, dar înghite excelent orice înclinație când e să mergi la deal pentru livadă, de exemplu.

Un lucru bun este că Nissan Navara e bine insonorizată, chiar și la turații mari reușește să țină zgomotul afară. În noroi, în modul 4X4 permanent, la 3000 de ture motorul face zgomot ca oricare altul, însă în cabină patrunde doar cât trebuie. Sigur, dacă deschizi gemaul să vezi pe unde merge roata, atunci cu siguranță auzi cât de tare urca nivelul decibelilor.

Am filmat-o prin offroad, așteptăm și variante cu automată pentru alte teste, pentru că vreau să vedem dacă poate să ducă un palet cu 800 de kg și cât consumă dacă îi punem o remorcă de 2000 de kg.

Aici puteți vedea comunicatul de lansare a lui Nissan Navara

De data asta, Nissan Navara a consumat neașteptat de puțin pentru un diesel de 2,3 litri care a fost supus la trafic urban, extraurban și la câteva noroaie serioase: 7,8 l/sută.

Asta este Nissan Navara testată:

 VersiuneDOUBLE CAB
 Nivel de EchipareN-CONNECTA
 Cod PackPKNC03
 EndItemCTS4LSYD23FGRD–CU
 SasiuVSKCTND23U0052787
 Dotaristandard
 Culoaremaro Earth Bronze CAQG
 Motorizare2.3 litri diesel 160CP Euro 6
 Transmisiemanuala 6 trepte
 Prêt Tarif fara TVA / cu TVA (include vopsea metalizata) 29.976 Euro/ 35.671 Euro
 Garantie 5 ani sau 160.000 km

P.S. Mulțumesc băieților de la AutoItalia cu Jeepurile lor Rubicon pentru ajutorul oferit la schimbarea roții dreapta față! Mișto și mașina lor echipată de off-road.

Ei spuneau că am greșit marca auto.

Răspunsul este ca Nissan Navara este redutabil! Vedem cu se descurcă un Jeep în aceleași condiții. Îl așteptam la test!

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.