O insula nelocuită din Deltă a luat foc. Animale, păsări și plante, în pericol

1
- Reclamă -

Aproape 50 de hectare cu stuf, suprafaţă aflată între satele Somova şi Mineri, au ars vineri, într-un incendiu cel mai probabil provocat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu.

Flăcările s-au manifestat într-o zonă înconjurată de apă, inaccesibilă salvatorilor, potrivit sursei.

„Incendiul este monitorizat. Cauza probabilă producerii acestuia este foc deschis în spaţii deschise”, a adăugat Daciu.

El a precizat că în ultima perioadă pompierii se confruntă cu mai multe incendii atât în Deltă, cât şi în zona de terasă a judeţului.

Australia aruncă o tonă de legume din elicopter pentru animalele care au supraviețuit incendiului

„Din cauza vitezei vântului, incendiul acoperă suprafeţe foarte mari într-un timp foarte scurt, accesul autospecialelor de cele mai multe ori este imposibil, aşa că pompierii recurg la materiale de primă intervenţie. În plus, de multe ori, intervenţia poate presupune un pericol chiar şi pentru pompieri”, a menţionat reprezentantul ISU Delta.

- Reclamă -

Potrivit Inspectoratului, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 163/2007. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.