Petre Daea are un proiect pentru irigații

2
- Reclamă -

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că PSD va depune în Parlament un proiect legislativ prin care fermierii să poată lua apă din orice sursă pentru irigarea culturilor.

El a cerut şi urgentarea constatărilor în teren, în cazul culturilor afectate de secetă.

Petre Daea a spus, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, că a avut discuţii joi cu reprezentanţii fermierilor şi cu reprezentanţi din industria alimentară, subiectul principal fiind seceta instalată în mare parte din ţară.

 

„Este afectată în mod deosebit partea de est şi de sud a ţării. Avem zece judeţe afectate puternic de secetă, unde cerealele păioase suferă. Foarte multe suprafeţe sunt calamitate sută la sută. Trebuie să vedem ce se poate face rapid, pentru ca să nu pierdem fermierii, care dacă intră în colaps pot deveni vulnerabili pentru o perioadă lungă de timp. Am lucrat la un proiect de act normativ care va pleca imediat la Parlament, ca iniţiativă parlamentară semnată de parlamentari PSD. Prin acest proiect modificăm legea 138 şi anume dăm posibilitatea fermierilor să ia apă din orice sursă posibilă, că se numeşte Jiu, Olt, Prut, Siret sau Dunăre şi să aducă apa la culturi. Totodată, costul pentru energia necesară la pomparea apei să fie subvenţionat“, a precizat Petre Daea.

El a mai spus că „tot prin modificările aduse legii 138, energia care se consumă de la staţia de pompare până la plantă trebuie să fie susţinută de la bugetul statului“.

- Reclamă -

Citește și:În plină secetă, 80% dintre sistemele de irigații nu sunt funcționale

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.