Seceta din acest an a compromis multe culturi de floarea soarelui și porumb, iar fermierii estimează pierderi de până la 6.000 de lei pe hectar. Fermierii din județul Iași sunt în plină campanie de recoltare, însă randamentul la hectar este cu peste 50% mai mic decât în 2023. Pierderile estimate pentru floarea-soarelui sunt de aproximativ 2.500 de lei pe hectar, la un cost de producție de 5.000 de lei pe hectar.
„La porumb avem parcele în care nu se face nimic, fiind 42 de grade Celsius la polenizat. Cei mai norocoși un pic sunt colegii care au semănat foarte târziu și n-au prins temperaturile mari la polenizat,” a declarat Cezar Musteață, un fermier din județul Iași care lucrează aproximativ 200 de hectare de porumb. Acesta a explicat că, pentru un hectar de porumb, costurile sunt în jur de 6.000 de lei, iar la o producție de doar cinci tone pe hectar, veniturile se ridică la aproximativ 4.000 de lei. „Restul se pierde”, a adăugat Musteață.
Recoltarea porumbului în Iași va mai dura încă o săptămână sau două, timp în care fermierii încearcă să finalizeze și recoltarea floarei-soarelui. Din păcate, nici la această cultură nu se estimează producții mai bune față de anul trecut.
„Recoltarea de floare este aproape gata. Am început cu ea pentru că este mai fragilă. Dacă vin ceva precipitații după, sunt pierderi. Din cauza ploilor ea putrezește și cade. Randamentele sunt sub jumătate”, a precizat Musteață, care cultivă și 150 de hectare de floarea-soarelui.
Fermierii își pun acum speranțele îndespăgubirile promise de stat, având în vedere gradul ridicat de calamitate. „Da, am depus și eu. Pe anumite comune, partea spre Vaslui, procentul de calamitate este de 90 și 100%. (…) Am depus și la APIA (…) Acum, vorba aceea, speranța moare ultima,” a spus Cezar Musteață.
Anul trecut, județul Iași a înființat aproape 90.000 de hectare de porumb, de pe urma cărora s-au obținut peste 380.000 de tone. La nivel național, România a realizat în 2023 o producție de porumb boabe de 8,522 milioane de tone, iar la floarea-soarelui, producția a fost de 2,028 milioane de tone.
Sursa: g4food