Plăcinta Dobrogeană este …românească

1
- Reclamă -

România câştigă în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului „Plăcintă Dobrogeană”, după aproape doi ani de „opoziţie hotărâtă şi susţinută” din partea vecinilor de la sud de Dunăre.

 

„La ultimele negocieri pe cale diplomatică între ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE) s-a ajuns la un acord prin care România va primi recunoaşterea europeană prin înregistrarea produsului „Plăcintă Dobrogeană IGP” şi publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat. Opoziţia Bulgariei are la bază istoria comună a regiunii Dobrogea, care a inclus şi un teritoriu din Bulgaria, iar vecinii noştri au făcut o opoziţie hotărâtă şi susţinută aproape doi ani”, a declarat pentru AGERPRES Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Acesta a precizat că Bulgaria va primi dreptul de a folosi denumirea, dar numai la nivel local, în regiunea de la sudul judeţului Constanţa şi fără recunoaştere IGP, cu caractere chirilice sau latine „Dobrudzhanka banitsa” pentru o perioadă de 10 ani, deşi iniţial ceruse 15 ani. De asemenea, vecinii bulgari nu vor putea exporta produsul cu denumirea tradusă în limba română de „Plăcintă Dobrogeană”.

„Faptul că alte state ne urmăresc demersurile, iar în cazul de faţă vecinii bulgari, demonstrează notorietatea şi calitatea deosebită a produselor româneşti, care sunt foarte apreciate pe piaţă şi încet încet îşi fac loc atât pe piaţa europeană cât şi în registrul produselor recunoscute de către Comisia Europeană pentru calitatea lor”, a mai spus Diaconeasa.

APIA a autorizat la plată peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili pentru anul de cerere 2022

- Reclamă -

Potrivit sursei citate, această decizie va fi aprobată în luna martie, în şedinţa DG Agri, unde se află pe ordinea de zi, după care va urma procedural publicarea în Jurnalul Oficial al UE, cel mai probabil în luna aprilie.

Demersurile pentru recunoaşterea europeană a acestui produs cu IGP au început în anul 2017, an în care s-a înfiinţat şi Asociaţia Tradiţional Moesis, cu scopul de a promova produsul tradiţional românesc şi producătorii, dar şi construcţia de identitate a produselor româneşti atât pe pieţe interne cât şi externe.

- Reclamă -

un comentariu

  1. […] România câştigă în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului „Plăcintă Dobrogeană”, după aproape doi ani de „opoziţie hotărâtă şi susţinută” din partea vecinilor de la sud de Dunăre.   „La ultimele negocieri pe cale diplomatică între ministerele Agriculturii din România… Cititi mai multe aici: Plăcinta Dobrogeană este …românească […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.