Prețul berii va crește din cauza schimbărilor climatice

1
- Reclamă -

Berea s-ar putea scumpi în următorii ani, motivul principal fiind faptul că orzul va fi afectat de episoade de căldură mare şi secetă cauzate de schimbările climatice. Deşi cele mai multe dintre ţările lumii îşi fac stocuri de cereale pentru a nu resimţi puternic fluctuaţiile de preţ cauzate de schimbarările climatice, orzul nu este stocat. Aşa că va fi mai puţin disponibil pe piaţă şi la un preţ mai mare.

Oamenii de ştiinţă spun că printre cele mai afectate ţări vor fi Irlanda, Polonia şi Italia. În Irlanda, ţară cu o adevărată tradiţie a berii, preţul s-ar putea chiar dubla. Cu siguranţă vor fi afectate şi culturile de hamei, un alt ingredient important în fabricarea berii.

În cazul României, cultura de orz nu a suferit din cauza temperaturilor ridicate.

„Trei culturi au avut față de anul trecut o producție mai mare: grâu, orz și orzoaică, iar scuturarea din timpul recoltării a us la producții mai mici de la rapiță. Suntem la final de recoltat de floarea-soarelui, mai sunt câteva procente pe care le aștept, astfel încât să putem comunica rezultatele pe care fermierii le-au obținut”, a precizat ministrul Petre Daea.

Piața berii în România a înregistrat în 2017 o creștere de 2% în ceea ce privește volumul, iar consumul de bere pe cap de locuitor a fost de 82 de litri – pe locul 7 la nivel european, potrivit Asociației Berarii României. Berea îmbuteliată la PET a înregistrat un nou an de scădere, dar tot reprezintă aproape 51% din piața locală. Per total, în România, producția de bere este în proporție de 97% producție locală, iar Berarii României suțin că industria berii înseamnă peste 85.000 de locuri de muncă, direct și indirect.

Citește și Doar 159 de proiecte și 2.000 ha, avizate în cadrul PNDR (Submăsura 4.1 a), în acest an

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.