Preţurile pastelor făinoase au crescut cu 17,5%

0
- Reclamă -

Preţurile pastelor făinoase au crescut cu 17,5% în martie şi cu 16,5% în aprilie, potrivit Ministerului Afacerilor din Italia, care a citat datele Istat.

 

Creşterea este dublă faţă de cifrele indicelui preţurilor de consum din Italia, care a urcat cu 8,1% de la an la an pentru aprilie şi cu 8,7% pentru martie, potrivit datelor Refinitiv.

Preţurile preparatelor cu paste din restaurante au crescut cu 6,1% de la an la an, a declarat grupul italian pentru drepturile consumatorilor Assoutenti, pentru CNBC.

Potrivit unui sondaj din 2022 al Organizaţiei Internaţionale pentru Paste, un italian consumă în medie aproape 23 kg de paste pe an.

Preţurile ridicate de vânzare cu amănuntul sunt determinate de faptul că producătorii îşi vând acum stocurile de paste care au fost făcute atunci când costurile materiilor prime erau mai mari.

- Reclamă -

”Acest lucru este provocat de eliminarea stocurilor produse cu costuri mai mari ale materiilor prime”, a spus preşedintele Assoutenti, Furio Truzzi, invocând preţuri mai mari ale grâului şi energiei.

În martie 2022, preţul grâului a atins cel mai înalt nivel din mai bine de un deceniu, pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina a avansat.

Ambele naţiuni sunt furnizori uriaşi de produse agricole pe piaţa globală.

Cu toate acestea, Truzzi a remarcat că între timp costurile de intrare au scăzut, iar preţurile mai mari ale pastelor sunt acum determinate de alţi factori.

Mai puțini porci și vaci în Uniunea Europeană

”Se menţin preţuri mari pentru a avea profituri mai mari. Preţurile vor scădea doar în faţa unei scăderi semnificative a consumului”, a spus Assoutent, propunând planuri de reducere a consumului de paste, cu ”o grevă a pastelor” de cel puţin 15 zile.

În 2007, italienii au organizat o grevă de o zi împotriva cumpărării de paste, când preţurile au crescut cu aproape 20%.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.