Probleme la stână: ANZ recunoaște că scrapia a fost depistată

4
- Reclamă -

Directorul Agenției Naționale de Zootehnie (ANZ), Lelior Iacob, recunoaște că boala mortală pentru ovine, scrapia, este depistată, pe zi ce trece în tot la mai multe ferme din România. Boala ucide ovinele, nu există leac, iar pierderile economice sunt însemnate, oile sunt refuzate la export odată ce există suspiciuni legate de prezența bolii.

„Pentru eradicarea acestei boli, am făcut o colaborare cu ANSVSA și ne-am echipat acel laborator de genotipare de screpie, funcționează, îi mulțumesc profesorului Bălteanu Valentin de la Cluj, pentru că a fost lângă noi, tot timpul, de la achiziție până la punerea în funcție. Dânsul are o pregătire în domeniul respectiv, face comparații cu cel mai important centru din Spania care este lider la nivel mondial din acest punct de vedere și am început să dezvoltăm și la noi”, a declarat Lelior Iacob, șeful ANZ, pentru Lumea Satului TV.

Șeful Agenției Naționale de Zootehnie a dezvăluit un lucru îngrijorător: crescătorii români de animale se pot păcăli atunci când cumpără material biologic din altă țară UE. El avertizează fermierii să fie foarte atenți ce material biologic cumpără din alte state ale Uniunii Europene. S-ar fi întâmplat, nu o dată, ca una să scrie pe documente și altceva să fie în realitate.

„Suntem o țară cu un potențial zootehnic foarte mare, avem posibilitatea unei furajări dacă ne gândim la cele 4,5 milioane ha de pășune, avem suficiente pentru a ne asigura pentru șeptelul care există astăzi și poate pentru o creștere cu 50% și, bineînțeles, nu ducem lipsă nici de specialiști, nici de forță de muncă. Haideți, să le creăm posibilitatea să-și crească animale, să dezvolte fermele în România și să nu plece în afară”, a adăugat Lelior Iacob.

Citește și Subvenţii pentru crescătorii de ovine, caprine şi taurine de la 1 noiembrie

- Reclamă -

4 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.