Producătorul de lactate Bonas s-a listat la bursă

1
aero bonas
- Reclamă -

Compania clujeană care deține brandul de produse lactate Bonas – Bonas Import Export – a debutat joi, 24 iunie 2021, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB).

„În urmă cu mai bine de doi ani, la Cluj-Napoca, Bursa de Valori București și Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat demarau proiectul «Investește pentru viitor!», iar fondatorii Bonas erau prezenți la acel prim workshop.

„Faptul că astăzi vedem conducerea companiei sunând clopoțelul bursei este o dovadă a faptului că piața de capital este din ce în ce mai mult văzută de antreprenori drept o sursă esențială pentru finanțare.

„Doar în ultimii trei ani au fost listate aproape 50 de emisiuni de obligațiuni, cu o valoare de peste 2,7 miliarde euro, și 15 companii, cu o capitalizare cumulată de 346 milioane euro, s-au listat la BVB.

„Aceste cifre vin să întărească faptul că bursa își îndeplinește rolul în susținerea companiilor românești”, a spus Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„O afacere de familie”

Compania a fost înființată în 1991, fiind o afacere de familie, și a devenit treptat unul dintre producătorii de lactate de referință în regiunea Cluj datorită produselor realizate, dar și lanțului de producție implementat. Acțiunile se tranzacționează sub simbolul bursier BONA.

„Pentru compania Bonas, listarea la Bursa de Valori București reprezintă un pas important de trecere a activității companiei la un nivel superior. Mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată prin investirea în acțiunile BONAS în cadrul plasamentului privat derulat și așteptăm să se alăture cât mai mulți investitori planurilor noastre de dezvoltare a companiei”, a afirmat Vasile Naș, Președintele Consiliului de Administrație al Bonas Import Export.

- Reclamă -

Listarea companiei vine după derularea, în aprilie 2021, a unui plasament privat prin care au fost vândute 40,76% din acțiunile Bonas, la un preț de 5 lei/acțiune.

Oferta a fost suprasubscrisă încă din prima zi, compania reușind astfel să strângă de la 114 investitori aproximativ 10 milioane de lei.

Plasamentul privat din aprilie a fost realizat cu sprijinul Interdealer Capital Invest, în calitate de Consultant Autorizat.

Prima majorare de capital

Compania intenționează să folosească mecanismele de finanțare disponibile pe piața de capital, precum majorările de capital, emiterea de obligațiuni corporative, inclusiv convertibile în acțiuni, în funcție de necesarul de finanțare al companiei.

Conducerea companiei urmează să anunțe săptămâna viitoare prima majorare de capital, potrivit lui Daniel Pop, administrator Interdealer Capital Invest.

Produsele lactate Bonas sunt fabricate în localitatea Dezmir, comuna Apahida, județul Cluj. Fabrica are o suprafață de peste 1000 mp, cu o capacitate totală de procesare de 15.000 de litri de lapte pe zi.

Produsele Bonas sunt comercializate preponderent în cele 18 magazine proprii din județul Cluj (65% din vânzări), rețele de hypermarketuri (18%), mici retaileri (10%), iar aproximativ 7% din vânzări sunt generate de diverși distribuitori, Horeca sau instituții publice (spitale, grădinițe, școli).

Venituri de aproape 18 milioane lei

Bonas a înregistrat în 2020 venituri totale de 17,7 milioane lei, în scădere cu 13% față de anul 2019, și un profit net de aproape 452.000 de lei, față de 1,1 milioane lei în 2019, în contextul în care ca urmare a pandemiei de COVID-19 au fost sistate unele livrări către societăți din sectorul HORECA și instituții publice precum grădinițe, școli, spitale.

Pentru 2021, conducerea Bonas estimează o creștere cu peste 70% a veniturilor totale, la 30,4 milioane lei, iar trendul ascendent este preconizat să continue, astfel că în 2023, veniturile totale ar urma să ajungă la aproape 55 milioane lei. Profitul net este estimat pentru acest an să urce la aproape 2,2 milioane lei, iar până în 2023, să ajungă la 4,6 milioane lei.

Extinderea rețelei de magazine

Strategia companiei presupune extinderea rețelei de magazine proprii în județul Cluj, județele limitrofe, dar și în București, în paralel cu creșterea cantității zilnice de lapte procesat în fabrica existentă. Planurile companiei prevăd dezvoltarea unei noi fabrici, dar și lansarea unui sistem de franciză, în principal pentru magazinele din localitățile aflate la o distanță mare de fabrică.

În prezent compania are 83 de angajați. În data de 17 iunie 2021 compania a lansat o linie de producţie de îngheţată din lapte proaspăt, intenţionând să investească anul viitor într-o fabrică de înghețată având ca materie primă laptele proaspăt.

Acționarii principali ai companiei sunt Vasile Naș (20,44%), Emil Ovidiu Naș (20,44%), Petru Brad (18,33%), iar restul acțiunilor sunt deținute de persoane fizice și juridice.

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.