Producţia de carne de porc a României a scăzut de aproape trei ori în ianuarie 2021

2
carcasa_porc_
- Reclamă -

Producţia de carne de porc a României a scăzut de aproape trei ori în ianuarie 2021, de la 82.046 tone în luna decembrie 2020, la 27.617 tone carcasă, dar a fost în uşoară creştere, cu 1,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, când a fost consemnată o cantitate de 27.130 tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În prima lună din acest an, au fost sacrificaţi 305.000 de porci, de trei ori mai puţini decât în decembrie 2020 (893.000 de capete), o lună în care consumul de carne de porc, conform tradiţiei, creşte considerabil. Faţă de luna ianuarie a anului trecut, sacrificările de porcine au crescut cu două procente.

Potrivit datelor INS, producţia de carne de bovine a totalizat 7.437 tone, în luna ianuarie 2021, fiind în scădere cu 27% faţă de decembrie 2020, când a fost înregistrată o producţie de 10.187 tone, dar în creştere cu 15,1% faţă de ianuarie 2020 (6.641 tone). Numărul bovinelor sacrificate a ajuns la 44.000 de capete, mai puţin faţă de luna anterioară (61.000 de capete în decembrie 2020), dar în creştere cu 12,8% comparativ cu luna similară a anului trecut (39.000 capete).

În ceea ce priveşte producţia de carne de ovine şi caprine obţinută în luna ianuarie a acestui an, statistica oficială arată o creştere faţă de ianuarie 2020, de la 1.607 tone, la 1.751 tone, respectiv o majorare cu 9%. În comparaţie cu decembrie 2020 s-a înregistrat o diminuare a producţiei cu 68%, în acea lună fiind consemnată o producţie de 5.466 tone carcasă ovine şi caprine. Animalele sacrificate pe aceste specii au ajuns la 110.000 capete în prima lună din acest an, în creştere faţă de luna ianuarie 2020 (106.000 capete), dar în scădere faţă de decembrie 2020 (379.000 de capete).

De asemenea, producţia de carne de pasăre s-a diminuat cu 7,9%, în ianuarie 2021, la 37.821 tone carcasă, de la 41.080 tone în luna precedentă şi cu 10,7% faţă de ianuarie 2020, când a fost consemnată o cantitate de 42.338 tone, relevă datele INS publicate marţi.

- Reclamă -

Vezi și Sectorul de exploatare a masei lemnoase din România se acordează cu noul SUMAL 2.0

În ianuarie a.c., au fost sacrificate 21,97 milioane de păsări, mai puţine faţă de luna decembrie 2020 (23,35 milioane de capete), dar şi faţă de aceeaşi perioadă din 2019, respectiv 24,03 milioane de exemplare.

Carnea de porc este cea mai consumată din România, înaintea cărnii de pasăre şi de vită, însă din producţia internă este acoperit doar 30% din consum, restul provenind din importuri, în special din schimburile intra-comunitare.

Conform datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), România a adus în primele nouă luni din 2020 aproape 192.000 de tone de carne de porc din statele UE şi din ţări terţe, pentru care s-au cheltuit 433,17 milioane de euro.

Vezi cel mai performant purificator de aer anti coronavirus / COVID

- Reclamă -

2 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.