Producția de conserve de anul acesta va fi cu până la 30% mai mică față de anul trecut

1
- Reclamă -

Producția de conserve a României va fi anul acesta cu până la 30% mai mică, față de anul trecut, din cauza condițiilor meteo care au afectat culturile în câmp, a declarat Aurel Tănase, președintele Patronatului Romconserv.

„Foarte mulți fermieri au renunțat la culturile din câmp, în special la tomate și au trecut la culturi în spații protejate, dar pe suprafețe mai mici. Și la ardeioase anul acesta au fost probleme. Per ansamblu estimăm o scădere a producției de conserve cu 20-30%”, declară Aurel Tănase.

Capacitatea totală de procesare a fructelor şi legumelor este de circa 160.000 tone/an potrivit Organizației Interprofesionale ProdCom Legume Fructe  România are și o strategie Națională pentru programele operaționale în sectorul legume –fructe, pentru perioada 2017-2020, care include și conservele. Din aceasta reiese că cele mai multe fabrici sunt prea mari pentru activităţile pe care le desfăşoară în prezent, întrucât nu doar suprafețele cultivate cu legume scad constant, ci și suprațefele pomicole. Astfel, patrimoniul pomicol, constituit din livezi şi pepiniere, însuma în anii ’80 – 290 mii ha, reprezentând 2% din suprafaţa agricolă a ţării. În prezent, patrimoniul pomicol este mult diminuat, suprafaţa totală cultivată cu pomi fructiferi nefiind mai mare de 130 mii ha, ceea ce reprezentă 1% din suprafaţa agricolă a ţării.

Principalele tipuri de produse conservate în industria românească sunt: conserve legume sterilizate în saramură, ulei, bulion, oţet; pastă de tomate de diferite concentraţii; sosuri condimentate şi muştar; produse deshidratate din legume; suc concentrat de fructe; sucuri de fructe; fructe conservate prin sterilizare, pasteurizare;  marmeladă, magiun, gem, dulcețuri; fructe deshidratate și uscate. Pentru ridicarea nivelului calitativ al produselor, în afara dotării cu ambalaje corespunzătoare cerinţelor actuale este necesar ca unităţile să fie dotate şi cu maşini de scos sâmburi (pentru cireşe, vişine, caise, piersici), maşini de divizat sub diferite forme (cuburi, fâşii, felii), maşini de decojit (tomate, piersici, prune), care asigura şi o creştere substanţială a productivităţii la aceste operaţii.

O pondere însemnată în industrializarea legumelor o deţin, în continuare, pasta de tomate, mazărea şi fasolea verde, ghiveciurile de legume, zarzavaturile pentru supe şi ciorbe, iar în industrializarea fructelor, ponderea o deţin sucurile de fructe, dulcețurile, gemurile.

Sursa: Fermier în România

- Reclamă -

Citește și Amendă la nivel european pentru două companii de conserve din Franța și Olanda

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.