Produsele comercializate din producţia avicolă autohtonă sunt sigure pentru consumul uman

1
- Reclamă -

Toţi producătorii de carne de pasăre şi ouă consum din România respectă cu stricteţe legislaţia în vigoare, fiind monitorizaţi permanent de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), iar produsele comercializate din lanţul autohton de producţie avicolă sunt sigure pentru consumul uman, susţin reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), după ce în spaţiul public au apărut campanii de denigrare a produselor avicole.

 

„Apariţia periodică în media a unor campanii de denigrare a produselor avicole aduce grave prejudicii producătorilor autohtoni, dar şi consumatorilor care sunt îndepărtaţi de produsele de foarte bună calitate şi la preţuri rezonabile aflate pe piaţa noastră. De asemenea, afirmaţiile din media aduc prejudicii exportului de produse avicole, partenerii profitând de astfel de campanii şi de multe ori făcând presiune pe preţuri. Menţionăm că toţi producătorii de carne de pasăre şi ouă consum din România respectă cu stricteţe legislaţia în vigoare, fiind monitorizaţi permanent de ANSVSA”, se menţionează într-un comunicat al UCPR transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, producătorii din România lucrează la nivelul celor mai înalte standarde tehnologice, ştiinţific determinate, în conformitate cu legislaţia europeană, oferind produse de calitate superioară şi sigure pentru o alimentaţie sănătoasă.

„Creşterea păsărilor în fermele autorizate sanitar veterinar din ţara noastră se face după cele mai moderne tehnologii, iar supravegherea sanitară veterinară a păsărilor şi a reziduurilor din produsele avicole se face permanent prin programe de autocontrol şi control oficial în baza legislaţiei specifice. Costul cu monitorizarea reziduurilor şi biosecuritatea fermelor este extrem de ridicat şi este suportat integral de către fermieri vizează”, spun reprezentanţii UCPR.

Astfel, Directiva 96/22/CE a Consiliului din 29.04.1996, transpusă în legislaţia noastră prin Ordinul 199/2006, interzice comercializarea şi utilizarea hormonilor în creşterea păsărilor, iar în aceste condiţii „niciun crescător de păsări din România nu foloseşte astfel de produse”.

- Reclamă -

De asemenea, depistarea reziduurilor de antibiotice, a substanţelor farmacologic active şi a altor reziduuri se face în baza Regulamentului 37/2010 şi a Ordinului 95/2007.

„Facem precizarea că antibioticele sunt permise în creşterea păsărilor doar pentru tratamente curative, la recomandarea şi sub semnătura medicului veterinar, cu respectarea timpului de aşteptare înainte de sacrificarea păsărilor. Drept urmare, antibioticele nu se utilizează în mod sistematic în creşterea păsărilor, ci doar ocazional, ca formă de tratament. Mai mult decât atât, programul de control oficial pentru reziduuri este aprobat anual de către Comisia Europeană, aceasta stabilind numărul de probe pentru control în funcţie de numărul de păsări din ţară (anual se analizează mii de probe de laborator). Tot Comisia Europeană recomandă şi verifică anual metodele de analiză şi control utilizate în laboratoarele de stat, iar recoltarea probelor pentru analize se face inopinat de către ANSVSA care este auditată anual la capitolul reziduuri”, explică reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.

Ferma Crăiţa Merelor din Voinești are și pensiune pentru 16 persoane

- Reclamă -

un comentariu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.