Promis pentru lansare la finalul lunii aprilie, programul „Rabla pentru tractoare” stârnește deja interes și, totodată, neliniști în rândul fermierilor și dealerilor de utilaje agricole. În timp ce agricultorii așteaptă cu speranță o gură de oxigen pentru înnoirea parcului tehnic, dealerii privesc cu prudență promisiunile autorităților, amintindu-și de întârzierile anterioare. Totodată, pentru a preveni creșterile artificiale de prețuri, oficialii anunță mecanisme de control care să asigure corectitudinea aplicării subvențiilor. Dar cât de pregătit este, de fapt, sistemul pentru această provocare?
Rabla pentru tractoare: între așteptările fermierilor și rezervele dealerilor. Cum încearcă statul să evite trucarea prețurilor
Potrivit declarațiilor recente ale ministrului Mediului, startul programului „Rabla pentru tractoare” ar trebui să aibă loc în a doua jumătate a lunii aprilie. Cu toate acestea, dealerii de utilaje agricole privesc cu scepticism acest termen, întrucât ghidul final al programului nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial.
„Programul Rabla pentru tractoare pare să stagneze. A existat o tentativă de lansare în luna noiembrie a anului trecut, dar consider că amânarea a fost benefică, deoarece varianta inițială a ghidului conținea numeroase neclarități și deficiențe, pe care le-am semnalat atât Ministerului Mediului, cât și Administrației Fondului pentru Mediu. Este încurajator că aceste observații au fost luate în considerare și că s-au adus modificări”, a declarat Mihai Ivașcu, director de marketing al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR), în cadrul emisiunii „Agricultura la Raport”.
Acesta a subliniat că programul ar trebui să înceapă cât mai curând, mai ales că fermierii au amânat achiziția de utilaje în așteptarea sprijinului financiar promis.
„Ministrul a afirmat, în mai multe apariții publice, că lansarea va avea loc la jumătatea lunii aprilie. Cu toate acestea, nu avem nici acum forma finală a ghidului publicată în Monitorul Oficial. Este esențial ca procesul să fie urgentat, pentru că sunt agricultori care și-au amânat investițiile în speranța că vor putea cumpăra tractoare prin acest program”, a adăugat el pentru AGRO TV.
Un alt aspect important menționat de reprezentanții industriei agricole vizează prețurile utilajelor care vor putea fi achiziționate prin program. Ivașcu atrage atenția că trebuie evitate eventualele creșteri artificiale de preț și sugerează o colaborare mai strânsă între Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii pentru a preveni astfel de situații.
Sursa: g4food