România: 80% din legume sunt importate

4
- Reclamă -

Suprafețele cultivate cu legume, fie că vorbim de culturi în câmp sau de spații protejate, s-au redus dramatic în ultimii 20 de ani, la momentul actual piața locală fiind invadată de importuri care au ajuns să acopere circa 80% din necesarul intern.

Dacă în urmă cu 25 de ani, România avea circa 225.000 ha de legume, din care 42.000 ha erau spații protejate, iar 3.000 ha – sere, în prezent, suprafețele se ridică la 7.225 ha spații protejate (225 ha de sere), respectiv circa 45.000 ha în câmp, afirmă Gheorghe Vlad, președintele CATAR.

Gheorghe Vlad, CATAR
Gheorghe Vlad, CATAR

“Avem de-a face cu o cădere liberă a acestui sector, mai rău ca la vaca de lapte, în condițiile în care piața i-a transformat pe mulți legumicultori, care au renunțat la producție sau oricum produc foarte puțin, ajungând să cumpere și să vândă legume“, a declarat Vlad.

Producția de legume se lovește de reticența băncilor

Un motiv pentru care mulți legumicultori au renunțat la producție este și reticența băncilor de a finanța acest sector. Ori investiția într-un hectar de solar, de exemplu, depășește un milion de euro, o sumă care nu este la îndemâna oricui.

În același timp, dezvoltarea pieței neorganizate a ajuns un adevărat fenomen, ale cărui efecte se manifestă tot mai puternic, și care până la urmă a ajuns să dicteze prețurile de achiziție a mărfii de către retaileri,
Gheorghe Vlad susține însă că marea problemă a României este nu atât lipsa fabricilor de procesare, ci a producției. La momentul actual, în total, se cultivă undeva la 65 de specii de legume, foarte puțin pentru a putea asigura necesarul intern, mai ales în extra sezon. Cât despre sectorul de procesare, președintele Catar afirmă că există 6-7 unități de producție modernizate, la care se adaugă și alte fabrici realizate cu fonduri SAPARD, care acum ar putea fi modernizate tot cu fonduri europene. Mai trebuie însă să existe un nivel al producției care să și susțină necesarul de materieprimă.

- Reclamă -

4 comentarii

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.