România are ”Observatorul laptelui şi al produselor lactate” la Ministerul Agriculturii

3
lapte-producatori-ue-cereri
- Reclamă -

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care prevede înfiinţarea, în Ministerul Agriculturii, a Observatorului laptelui şi al produselor lactate care va monitoriza această piaţă şi va avea ca scop centralizarea datelor, urmărirea şi analizarea producţiei, echilibrului dintre cerere şi ofertă şi costurilor de producţie. Legea merge la promulgare.

Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic în vederea stabilirii unor măsuri şi acţiuni unitare pentru prezentarea şi comercializarea produselor din sectorul laptelui şi a produselor lactate.

Proiectul prevede ”inscripţionarea informaţiilor obligatorii privind etichetarea laptelui de consum şi a produselor lactate, precum şi cerinţele privind informarea explicită a cumpărătorului referitoare la conţinutul acestor produse se realizează în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în domeniu.

Vezi și România a importat lactate, ouă şi miere de peste 348,3 milioane de euro

Ce prevede Observatorului laptelui şi al produselor lactate

„La nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se înfiinţează Observatorul laptelui şi al produselor lactate, în cadrul direcţiei de specialitate. Observatorul laptelui şi al produselor lactate monitorizează piaţa laptelui de vacă, bivoliţă, oaie, capră şi piaţa produselor lactate şi are ca scop centralizarea datelor de pe piaţă, urmărirea şi analizarea tendinţelor actuale şi viitoare în România, a producţiei, a echilibrului dintre cerere şi ofertă, precum şi a costurilor de producţie”, conform iniţiativei legislative.

Potrivit sursei citate, Observatorul colectează, în vederea centralizării, următoarele date: efectivul matcă de vaci de lapte, bivoliţe, oaie, capră; cantitatea de lapte crud materie primă produsă; cantitatea de lapte crud materie primă livrată direct pe piaţă; cantitatea de lapte crud materie primă livrată către prim cumpărători; cantitatea de lapte crud materie primă livrată către procesatori; numărul operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul procesării laptelui crud şi producţiei laptelui de consum şi a produselor lactate, precum şi capacitatea acestora de procesare a laptelui; achiziţiile intracomunitare şi importul exportul din ţări terţe, de cantităţi de lapte crud materie primă, produse semiprocesate şi produse finite, indiferent de tip.

- Reclamă -

„Datelor procesate constituie baza pentru gestionarea măsurilor de piaţă în acest sector. Observatorul întocmeşte lunar rapoarte punctuale şi/sau generale, avizate de Ministerul Agriculturii. Furnizorii de date pentru mecanismul de piaţă sunt Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Autoritatea Vamală Română”, mai indică proiectul de lege.

Iniţiativa legislativă mai spune că operatorii economici din sectorul laptelui şi al produselor lactate au obligaţia respectării principiilor şi cerinţelor generale ale informaţiilor referitoare la produsele alimentare, precum şi prezentării informaţiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare prevăzute în Regulamentul nr. 1169/2011 şi în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2018/775.

În schimb, este interzisă inscripţionarea pe eticheta laptelui şi a produselor lactate a sintagmei „Produs Românesc” dacă produsul nu este obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România.

„Produsele pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi şi/sau proteine altele decât cele lactate se comercializează într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate, faţă de laptele şi produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conţinutului acestor produse”, mai stabileşte actul normativ. Aceste prevederi se aplică şi în cazul meniurilor şi reţetelor mâncărurilor, produselor de patiserie, de pizzerie, de fastfood şi de cofetărie, a produselor culinare din alimentaţia publică la prepararea cărora sau utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine altele decât cele lactate. Meniurile unităţilor de alimentaţie publică vor menţiona toate produsele lactate fabricate cu grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate folosite ca atare sau în combinaţii sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în reţete. Orice neconformitate depistată de autorităţile competente de control este notificată direct operatorului economic sub a cărui denumire se comercializează produsul alimentar”, potrivit proiectului de lege.

În cazul modificării informaţiilor de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancţionat în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Vezi și Un fermier din Olt anunță că roșiile din Turcia se vând sub eticheta „Roșii România”

Proiectul mai stabileşte „interzicerea folosirii denumirilor de lapte sau produse lactate pe eticheta produselor finite, inclusiv mâncăruri, produse de patiserie şi de pizzerie, de fast-food, de cofetărie, produse culinare din alimentaţia publică care au în compoziţia lor ingrediente ce nu se încadrează în definiţiile laptelui şi a produselor lactate”.
„În cazul în care produsul finit conţine amestecuri de lapte şi produse lactate cu produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine altele decât cele lactate, se va menţiona pe etichetă procentul acestora”, conform propunerii de lege

Aceste noi prevederi ale legii sunt aplicate şi „operatorilor economici înregistraţi la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor care comercializează produse lactate prin reţelele comerciale, dar nu se aplică producătorilor agricoli, persoane fizice care obţin produse agricole în propria fermă/gospodărie, care depăşesc necesarul de consum propriu şi sunt destinate vânzării pe piaţă”, conchide sursa menţionată.

- Reclamă -

3 comentarii

  1. […] Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care prevede înfiinţarea, în Ministerul Agriculturii, a Observatorului laptelui şi al produselor lactate care va monitoriza această piaţă şi va avea ca scop centralizarea datelor, urmărirea şi analizarea producţiei, echilibrului dintre cerere şi ofertă şi costurilor de… Cititi mai multe aici: România are ”Observatorul laptelui şi al produselor lactate” la Ministerul Agriculturii […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.