România, în conducerea Asociației Europene de Biomasă

0
Ilias Papageorgiadis
- Reclamă -

Președintele Asociației Române de Biomasă și Biogaz (ARBIO), Ilias Papageorgiadis, a fost ales în Consiliul de conducere al Asociației Europene de Biomasă (AEBIOM). Este pentru prima dată când România a candidat pentru această funcție, pentru care au fost depuse 16 candidaturi din 14 țări.

În mesajul pe care l-a adresat membrilor Asociației, care s-au întâlnit săptămâna aceasta la Bruxelles, Ilias Papageorgiadis a explicat avantajele României în sectorul Bioenergiei și a lansat ideea de a crea o platformă de colaborare în cadrul AEBIOM între toate țările din zona Europei de Sud – Est, “din Grecia și Cipru până în Moldova, Ucraina și Slovenia, cu România în centrul atenției”, ca punct de reper pentru această zonă. “Astfel, vom crea oportunități pentru membri noștri în cadrul mai multor piețe din zonă”, a punctat Ilias Papageorgiadis.

În plus, președintele ARBIO a subliniat faptul că organizația pe care o conduce colaborează strâns cu Asociația Producătorilor de Peleți și Brichete din România. Alegerea lui Papageorgiadis în cadrul Consiliului de conducere AEBIOM pentru un mandate de doi ani confirmă aprobarea ideilor respective.

Asociația Europeană de Biomasă (AEBIOM) este organismul cel mai mare din Europa în sectorul Energiei Regenerabile, reprezentând aproximativ 500.000 de angajați, peste 60% din toată energia regenerabilă și 10% din totalul energiei produse în Uniunea Europeană. Biomasa este soluția ideală și pentru România, deoarece este singura tehnologie care transformă deșeurile și resturile în energie termică ieftină pe care o oferă populației, mii de locuri de muncă, un mediu înconjurător curat, independență energetică și zeci de alte avantaje de care țările europene beneficiează deja.

Președinte al AEBIOM a fost ales Gustav Melin, iar vicepreședinte Didzis Pelejs.

- Reclamă -

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.