În România nu există niciun laborator de certificare a produselor bio, iar producătorii care vor să intre în rețelele de supermarketuri sunt obligați să facă analizele în străinătate, unde costurile pentru un singur produs se ridică la 3.000 de lei, a declarat fondatorul Nutrivega, Tudor Cojocaru.
Aceasta este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă producătorii din agricultura ecologică, care nu-și permit asemenea costuri. Pentru un număr de cinci produse de exemplu, costurile ajung undeva la 300 de euro, afirmă producătorul din Vaslui, care încă nu a reușit să intre în rețelele de retail. Pe de o parte nu-și permite să plătească aceste analize, iar pe de alta, nici nu poate asigura un volum mai mare de legume pentru a se încadra în cererile comercianților. Poate pentru la anul să ia în calcul o astfel de variantă.
“Certifcarea bio este o problemă majoră în România. După ce obții certificarea suprafeței, când vrei să intri în magazin îți trebuie ștampila bio. Din păcate în românia nu există niciun laborator de certificare a produselor”, a declarat recent fondatorul Nutrivega.
În ultimii ani numărul celor care practică agricultură ecologică este în scădere. Un motiv sunt și costurile ridicate pentru a produce în acest sistem, fără să ne referim și la cele legate de intrarea în retail.
Suprafețe în scădere
După vârful din anii 2012-2013, când numărul operatorilor cu activitate în domeniu depășea 15.000, interesul pentru agricultura ecologică pare să fi scăzut în ultimii ani.
O dovadă în acest sens sunt și datele de la Ministerul Agriculturii: în 2015, existau 12.231 de operatori înregistrați, față de 14.470, în anul anterior, în timp ce suprafețele cultivate ecologic s-au redus de la 289.215 hectare, în 2014, până la circa 12.231 hectare, în 2015.
Bani de la APIA pentru asigurarea recoltei de struguri pentru vin
Scăderea a fost raportată la majoritatea culturilor, cu doar câteva excepții, cum este cazul cartofilor sau vița de vie, unde creșterile sunt însă foarte mici. Aparent inexplicabil, dacă ne gândim că există cerere pe piață, mai ales din străinătate, iar prețurile obținute sunt mai mari decât în cazul produselor convenționale.